Roma are supranumele de Cetatea Eternă, pentru că vechii romani credeau că nimeni și nimic nu poate distruge gloria urbei fondate de legendarii gemeni Romulus și Remus. Acum două milenii, Roma era centrul Occidentului. Faima sa s-a păstrat peste milenii, iar, azi, Roma este centrul spiritual al Bisericii Catolice, cu peste un miliard de credincioși. Însă celor două milenii de războaie, revolte și incendii care au alternat cu perioade de înflorirea nu le-a supraviețuit doar faima Romei, ci și unele dintre clădirile ridicate pe vremea Imperiului. Pare incredibil, însă, azi, putem păși sub cupolele unor clădiri sub care au pășit Iulius Caesar, Octavian Augustus sau împăratul Traian, cuceritorul Daciei.
Aceste clădiri au supraviețuit din mai multe motive. În primul rând, este vorba de geniul constructurilor și arhitecților romani, precum Apollodor din Damasc, cel care a construit și podul de la Drobeta peste Dunăre ori Columna lui Traian. În al doilea rând, toate cele cinci clădiri pe care le puteți vedea într-un video care îmbină imaginile de tip documentar cu spectaculoase reconstituiri 3D, au supraviețuit pentru că au fost transformate în biserici creștine. Astfel, comunitatea locală catolică a avut motivația necesară pentru a investi în păstrarea și restaurarea vechilor monumente romane, care ne sugerează splendoarea orașului care a ajuns centrul unui imperiu care se întindea pe trei continente. Iată clădirile prezentate în filmul realizat de echipa History in 3D:
- Templul divinului Romulus – Este situat pe Via Sacra. A fost ridicat în memoria fiului împăratului Maxentius, Romulus, care a murit de tânăr și pe care tatăl său l-a proclamat zeu, cu credința că, astfel, îi asigură un loc în paradis. Maxentius a fost ultimul împărat roman care a locuit permanent îm Roma. El a fost aliatul, apoi dușmanul lui Constantin cel Mare, care l-a înfrânt în luptă. Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala Imperiului de la Roma la Constantinopole. În momentul morții lui Maxentius, templul început de el nu era gata, însă Constantin, într-un act de generozitate, în prima jumătate a secolului al IV-lea d.Ch, a decis finalizarea clădirii. Acum, Templul divinului Romulus a fost transformat în atriumul bisericii Sfinților Cosma și Damian.
- Templul lui Portunus – Era dedicat, din secolul II d.Ch., zeului care era considerat protectorul porturilor și cheiurilor, precum și al depozitelor de grâu construite pe malurile Tibrului. Se află situat în Forum Boiarum. Templul a fost construit din tuf și travertin. Din secolul al IX-lea, a devenit o biserică dedicată Sfintei Maria.
- Curia Iulia este o clădire construită la inițiativa lui Iulius Caesar, în secolul I î.Ch. pentru a servi drept sediu al Senatului Roman. În clădire puteau încăptea 300 de senatori. Pentru că ctitorul ei, Iulius Caesar, a căzut victimă asasinilor, Curia Iulia a fost terminată de succesorul lui Iulius Caesar, Octavian Augustus, care a instalat acolo faimosul altar roman dedicat zeiței Victoria, după ce Octavian Augustus i-a înfrânt, în bătălia de la Actium, pe rivalul său, Marcus Antonios, și pe soția sa, regina Cleopatra a Egiptului. Istoricii cred că finalizarea acestei clădiri simbolizează sfârșitul Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Porțile de bronz ale Curiei Iulia au fost mutate, în anul 1660, la basilica Sfântul Ioan în Lateran. Porțile de bronz de azi ale Curiei Iulia sunt copii ale celor antice. Curia Iulia a supraviețuit pentru că a devenit o biserică dedicată Sfântului Adrian. Clădirea a fost deconsacrată în anii 1930 și acum se află în uzul civil.
- Templul lui Antoninus și al Faustinei – Este situat în Forum. Clădirea a fost ridicată, la jumătatea secolului al II-lea d.Ch., de împăratul Antoninus Pius în memoria soției sale, Faustina. În ciuda vieții scandaloase a soției împăratului, acesta a declarat-o zeiță și i-a dedicat un templu. Iar la moartea acestui împărat roman, adoptat ca fiu de împăratul Hadrian, care, la rândul său, fusese adoptat de împăratul Traian, Senatul roman a decis să îi onoreze memoria. Și Antoninus Pius a fost declarat zeu, iar templul ridicat de el în cinstea soției sale a fost rededicat cuplului Antoninus și Faustina. În secolul al XI-lea, el a fost transformat într-o biserică dedicată Sfântului Laurențiu.
- Cea mai spectaculoasă clădire dintre toate este Pantheonul. Este o clădire ridicată în secolul I d.CH. de către Marcus Agrippa. Era un templu dedicat tuturor zeilor, care a fost reconstruit de împăratul Hadrian, în prima jumătate a secolului al II-lea. Unii istorici cred că arhitectul care a coordonat refacerea templului a fost Apollodor din Damasc. Este spectaculos datorită formei sale rotunde și deschizăturii circulare din centrul cupolei, numită oculus. Pantheonul este singura clădire din Roma care și-a păstrat aproape intact veșmântul de marmură din Antichitate. În secolul a VII-lea, clădirea a devenit biserică creștină dedicată Sfintei Maria și martirilor.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: