Partidul Forţa Dreptei solicită o campanie de strângere de semnături pentru un referendum național privind modificarea Constituţiei care are în vedere eliminarea pensiilor speciale. Noua lege votată de PSD și PNL este o sfidare și mai mare la adresa pensionarilor și a cetățenilor din România, pentru că prelungește pensiile speciale încă 40 de ani, până în 2062.
Forţa Dreptei va începe o campanie de strângere de semnături în vederea revizuirii Constituţiei, în scopul eliminării privilegiilor şi inechităţilor existente în prezent în sistemul naţional de pensii.
Campania de semnături pentru revizuirea Constituţiei îşi propune introducerea în legea fundamentală a explicitării principiului egalităţii în faţa legii, astfel încât unica modalitate de calcul al pensiilor să fie numai în baza principiului contributivităţii.
Dorim să adunăm numărul necesar de semnături pentru modificarea legii fundamentale până la sfârşitul acestui an.
Forţa Dreptei susţine aplicarea “ad literam”a principiilor constituţionale esenţiale, potrivit cărora “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” şi “Nimeni nu este mai presus de lege”.
În aceste condiţii, nu putem fi de acord cu acordarea niciunui tip de privilegiu, pentru nicio o categorie profesională, fapt contrazis de Legea pensiilor speciale, votată luni de plenul Camerei Deputaților.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: