Studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj continuă boicotul cursurilor desfășurate în clădirile CREIC și TEAM, din cadrul Cluj Innovation Park. Joi, 9 octombrie, protestele au continuat pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața clădirii centrale a UBB, unde studenții au cerut suspendarea activităților didactice din Chinteni până la identificarea unei soluții viabile.
Potrivit Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, neregulile din campusurile CREIC și TEAM au fost semnalate încă de la începutul anului universitar: „În lipsa unor reacții clare din partea conducerii, ne simțim, din nou, neauziți.”
Boicotul vine după ce mutarea forțată la începutul anului universitar a cursurilor la CREIC și TEAM a generat o serie de dificultăți majore:
● Accesibilitate scăzută: drumul implică până la trei autobuze per drum, cu timp de așteptare de peste 2–3 ore dus-întors; studenții nu pot ajunge la timp la cursurile ținute în alte facultăți.
● Lipsa facilităților de bază: nu există magazine în zonă; apa și curentul au fost întrerupte în clădire; toaletele au încuietori defecte.
● Infrastructură precară: lifturi defecte, săli inadecvate pentru predare (fără mese, vizibilitate redusă la tablă), antifonare slabă.
● Pericol pentru sănătate și siguranță: dealul pe care se află clădirea este în pericol de alunecare și necesită consolidări repetate; accesul pentru persoanele cu dizabilități este aproape imposibil.
● Lipsa comunicării: decizia mutării nu a fost discutată cu studenții, fiind menționată vag într-un raport intern.
Consiliul Studenților UBB acuză că decizia de a muta activitatea FMI în aceste spații „aflate la marginea orașului, pe un teren instabil din zona Chinteni”, a generat o amplă nemulțumire în rândul studenților și profesorilor. Aceștia reclamă condiții improprii de studiu, infrastructură deficitară, transport dificil și lipsa siguranței structurale a clădirilor.
Printre revendicările studenților se numără:
-
Renunțarea la spațiile CREIC și TEAM și relocarea facultății într-o clădire accesibilă din oraș;
-
Suspendarea cursurilor până la asigurarea condițiilor corespunzătoare;
- Trecerea cursurilor în regim online până la găsirea unei soluții reale.
Protestele de la UBB Cluj devin astfel una dintre cele mai importante mișcări studențești din ultimii ani, ce vizează calitatea și siguranța mediului universitar.
„Nu vrem pansamente precum extinderea transportului spre CREIC. Dorim o soluție reală, în oraș, care să respecte dreptul la educație și demnitatea studenților și profesorilor”, transmit organizatorii boicotului.
Acțiunea este inițiată și susținută de studenții Facultății de Matematică și Informatică, în solidaritate cu cadrele didactice, pentru apărarea calității învățământului public și a condițiilor demne de studiu, și este sprijinită de Comitetul Studenților din Cluj-Napoca.
Până anul trecut, orele studenților de la Matematică și Informatică se desfășurau în mai multe corpuri din Cluj, la Facultatea de Drept, la FSEGA sau în clădirea centrală a UBB. În prezent, o parte din aceste spații au fost cedate Facultății de Psihologie, domeniul rectorului Daniel David, iar studenții FMI au fost trimiși pe deal, în clădirile CREIC și TEAM.
Vezi și:
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: