Gala Studenților din România a avut loc la Cluj-Napoca

0
Foto: Cluj.com

Aflată la a XII-a ediție, Gala Studenților din România este un eveniment destinat
tuturor studenților care au avut rezultate remarcabile în timpul anilor universitari, dar și a celor care au fost implicați activ în diverse proiecte de voluntariat la nivel național și internațional. Gala este organizată de către Uniunea Studenţilor din România (USR), una dintre cele mai mari federaţii studenţești din ţară. USR reunește un număr de 120 de organizaţii din 16 centre universitare, și are drept scop fundamental reprezentarea, promovarea și apărarea drepturilor studenților, în raport cu factorii de decizie de la nivel național.

An de an, studenți din toată țara, implicați în societate, în viața academică și în activitățile
extrașcolare sunt recunoscuți și premiați în cadrul Galei Studenților din România. Acest proiect de tradiție al Uniunii vizează promovarea și premierea atât a studenților membri ai Uniunii cat și studenți din întreaga țară, fara a aparține unei asociații studențești.

Ediția de anul acesta a avut loc joi, 30 noiembrie 2023, și a adus în prim plan performanța în educație, respectiv a subliniat importanța stimulării studenților care excelează în domeniile pe care le studiază, conturând deopotrivă un proiect de tradiție al cărui principal obiectiv este aprecierea și respectarea valorilor la care Uniunea aderă.

Uniunea Studenților din România a premiat în cadrul evenimentului studenți care
excelează în unul din următoarele domenii: performanță academică, performanță artistică,
performanță sportivă și implicare civică.

Totodată, ediția de anul acesta va promvat și premiat voluntarii activi și asociațiile cu rezultate deosebite și proiecte duse cu succes la bun sfârșit, care au avut impact în viața civică.

Asociațiile și voluntarii sunt membri Uniunii Studenților din România, domeniile de jurizare fiind Voluntarul anului, Bobocul anului, Asociația anului și Proiectul anului. La gală au fost prezenți delegați ai Ambasadei Elveției, dar și ai partenerilor și sponsorilor Galei, printre care Groupama, Fundația Dan Voiculescu, Roma Education Fund.

„Gala Studenților din România este momentul unic în care cei mai buni studenți dintre
cei mai buni pot să fie premiați și recunoscuți la nivel național. Noi, în Uniunea Studenților din România vrem să le oferim această oportunitate. Vrem să le arătăm că ceea ce au făcut poate, și va fi recunoscut și va conta în această lume. De aceea îi invităm pe toți să se înscrie la acest eveniment care poate să fie definitoriu pentru cariera lor, să le arate că educația de astăzi poate să fie definită în termenii noștri. Să facem o educație de astăzi care va oferi un viitor de mâine!” a declarat Alexandru Stan, Managerul de proiect și vicepreședintele educațional al USR.

VEZI ȘI:

Ultimele tendințe, la cel mai mare târg de evenimente din Cluj: nunta în elicopter

 

banner