Grevă la Poșta Română din Cluj, activitatea este suspendată pe o perioadă nedeterminată

0

O parte din angajații Poștei Române au intrat în grevă generală, din data de 1 aprilie 2024. În județul Cluj, 85% din subunitățile poștale și-au încetat activitatea, conform sindicaliștilor. Printre nemulțumirile acestora se numără, în principal, salariile mici pentru volumul de muncă. Activitatea companiei va rămâne suspendată, anunță reprezentanții acesteia, până când conducerea va lua măsuri pentru rezolvarea conflictului.

Peste 85% din subunitățile Poștei Române din județul Cluj, își suspendă astăzi, 1 aprilie, activitatea din cauza grevei generale de la nivel național. Carol Șinka, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali, filiala Cluj, afirmă că greviștii nu își vor relua activitatea atât timp cât revendicările acestora nu sunt satisfăcute.

Majorare salarială cu 400 de lei net și majorarea sporului de loialitate

”80% din angajații companiei au salariul minim pe economie”, afirmă Carol Șinka, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali, filiala Cluj.

În efortul de a suplimenta activitatea greviștilor, conducerea companiei a trimis către unitățile din Cluj 13 angajați de la București. Aceștia, însă, nu au fost acceptați pentru a-și desfășura activitatea la Cluj, iar în  prezent sunt cazați în Cluj-Napoca. Costurile deplasării și ale acomodării celor 13 angajați sunt acoperite de către conducerea Poștei Române.

De cealaltă parte, conducerea Poștei Române a precizat că cei 13 angajați trimiși de la București la Cluj au fost meniți să dea o mână de ajutor angajaților din Hub-ul Logistic, nu să îi înlocuiască pe aceștia.

Atât reprezentanții angajaților, cât și reprezentanții companiei sunt deschiși la dialog și negocieri. Consiliul de Administrație al Poștei Române comunică faptul că sunt direct interesați de creșterea veniturilor salariale ale angajaților și că sunt dornici să ajungă la o soluționare eficientă a problemei.

În urma negocierilor de sâmbătă, sindicaliștii au obținut o majorare a fondului salarial cu 45 de milioane de lei, potrivit, conducerii Poștei Române.

Articol redactat de Magdolna Șușanu