26.7 C
Cluj-Napoca
luni, iulie 26, 2021
Acasă Stiri Mesajul de Paște al Cardinalului Lucian Mureșan

Mesajul de Paște al Cardinalului Lucian Mureșan

0

Conducătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Cardinalul Lucian Mureșan, și-a prezentat mesajul său de Învierea Domnului. Iată scrisoarea pastorală a arhiepiscopului major de la Blaj:

Pastorala de Paști a Preafericirii Sale Cardinal Lucian

† Cardinal Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop și Mitropolit

al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,

Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

în deplină comuniune de credinţă

cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

iubiţilor credincioşi greco-catolici

şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

„Aceasta este vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastră, pentru că este adevărul. Nu un adevăr abstract, căutat orbește de raţiunea mereu neliniştită a omului. Adevărul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Dacă întunericul păcatului este biruit de lumina vieţii, atunci nu există robie care să poată sufoca libertatea”. Cu aceste cuvinte rostite de Sfântul Ioan Paul al II-lea la Liturghia greco-catolică celebrată în București pe 8 mai 1999, mă adresez Dumneavoastră tuturor astăzi când sărbătorim cu bucurie Învierea Domnului Isus, o Sărbătoare cu o rezonanță cu totul aparte în Anul de grație 2021.

Învierea Ta Cristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri. Este un cânt de speranță pentru lumea întreagă: Isus a înviat! Cristos este viu și este prezent în mijlocul nostru! Emanuel cel așteptat, Pruncul Divin născut în ieslea Betleemului, este și rămâne alături de noi pentru veșnicie. Prin Sângele Său vărsat pe lemnul Crucii și prin Învierea Sa glorioasă, Mântuitorul rupe lanțurile morții și ale deznădejdii, aducând lumii întregi mântuirea. Noi credem că Dumnezeu Mântuitorul este viu și ne este alături. Moartea nu are ultimul cuvânt pentru existența umană.

Bogăția în conținut teologic a cântărilor liturgice ne introduce în celebrarea acestui praznic al luminii: „Veniți, din rodul cel nou al viței celei dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Cristos să ne împărtășim, lăudându-l pe El ca pe un Dumnezeu, în veci” (Cântarea a VIII-a din Canonul Învierii).

În Duminica Floriilor am purtat și noi ramuri de finic, dar nu le-am purtat pentru a ne acoperi goliciunea (cfr. Gen 3,7), ci pentru a ne îmbrăca cu noul veșmânt adus de Cristos. Avem de acum un alt pom de unde ne luăm ramuri. Acesta este pomul „cu ale cărui rădăcini mă înrădăcinez eu, sub ale cărui ramuri mă odihnesc, sub a cărui rouă mă răcoresc, din al cărui spirit, ca dintr-o adiere de vânt, mă simt înviorat (…). Acest pom pentru mine, căruia mi-e foame, îmi este hrană, pentru mine căruia îmi este sete, este izvor, să mă adăpostesc eu, cel care am fost dezbrăcat: ramurile sale sunt spirit de viață, nu mai sunt așadar ramuri de smochin” (Ipolit Romanul, Omilii pentru ziua de Paște).

În Săptămâna Mare l-am contemplat pe Omul durerilor detestat și părăsit de toți, purtându-și crucea către Calvar. În acea cruce se găsesc toate păcatele noastre. Isus de trei ori a căzut sub greutatea ei dar nu s-a oprit. Este o invitație pentru noi de a ne lua crucea și de a păși încet, fără grabă și fără a ne plânge, urmându-L pe Calea Crucii.

Știind Isus „că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13, 1), „a fost răstignit în numele nostru al tuturor și pentru noi toți, pentru ca, atunci când Unul a murit în locul tuturor, noi toți să trăim în El” (Sf. Chiril al Alexandriei). În felul acesta, ne-a pregătit nouă celor care ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Său, învierea la sfârșitul veacurilor: „cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6, 54). De aceea, în ziua sfântă de Paști sărbătorim Învierea prin Cruce. Fiindcă doar în Cruce și prin roadele ei înțelegem ce este Învierea.

În diferite texte patristice se vorbește despre fructul lemnului Crucii printr-o serie de imagini cu privire la pomi, imagini ce sunt însoțite de o repetată invitație la „a gusta” din acest fruct care este însuși Cristos, făcându-se astfel o clară trimitere la Sfânta Euharistie. Dacă odată, din cauza mâncării, a intrat în lume păcatul și moartea (Gen 3,3), acum, tot prin mâncare, primim viața, primim mântuirea. Dacă din lemnul verde, din pomul din care a mâncat Adam, a venit moartea, acum din lemnul uscat (Lc 23,31) al Crucii, suntem chemați cu toții să mâncăm și să vedem cât de bun este Domnul, pentru a trăi cu El în veșnicie. Un lemn verde cândva l-a amăgit pe om, un lemn uscat a mântuit lumea. Cine a mâncat din lemnul verde a primit moartea, dar cine mănâncă din rodul lemnului Crucii, recapătă viața.

Iubiți frați întru Cristos,

Bucuria Paștelui izvorăște din acea chemare tainică, în întuneric: Veniți să luați lumină! Evanghelia care a fost proclamată în noaptea trecută ne face și pe noi părtași la bucuria femeilor auzind glasul îngerului: „Nu este aici, ci a înviat precum a spus” (Mt 28, 6). Datori suntem și noi, asemenea femeilor care au alergat cu bucurie mare să vestească ucenicilor că Domnul a înviat, să împărtășim speranța oamenilor pe care îi întâlnim, să le descoperim misterul prezenței vii a lui Isus printre noi. El se află în cel flămând și în cel însetat, în cel întemnițat și în cel străin, în cel gol și în cel bolnav. El este prezent în cel care cerșește la colț de stradă, în cel aflat pe patul de spital, sau în cel care se luptă pentru salvarea vieților.

Înainte de Paști este întotdeauna Vinerea Mare. Suferim și murim împreună cu Domnul pentru a învia împreună cu El. Însă ca să putem primi Învierea, trebuie să trecem prin moarte, trebuie să părăsim tenebrele existenței noastre. Înviind a treia zi, Răscumpărătorul calcă cu Viața Sa peste orice durere, peste orice lacrimă, peste orice suferință, întrucât toate le-a luat asupra Sa. Învierea ne arată că nimeni nu este singur în suferință, nimeni nu moare singur. Aceste momente, locuri ale celei mai adânci solitudini, devin pline de prezența Dumnezeului Celui Viu. Cristos Cel Înviat este și rămâne în mijlocul nostru.

Învierea lui Isus Cristos este un fapt real, scris în istoria oamenilor cu litere de sânge. Un fapt la fel de real ca lemnul de pe Golgota, ca spinii din coroană, ca giulgiul în care Cel mort a fost înfășurat și așezat în mormânt. Învierea Mântuitorului depășește orice putință a imaginației noastre, rămânând totodată o realitate tainică, precum Dumnezeu. De aceea, învierea lui Isus se descoperă doar celor care au inima curată. Credința creștinilor în Înviere are la temelie umilința lui Dumnezeu, taina Crucii fiind „pentru iudei, sminteală, pentru neamuri, nebunie”, dar pentru noi este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 23-24).

Trăim momente grele, de suferință, de boală. Suntem în continuare în plină pandemie. Vinerea Mare pare să se prelungească, dar știm nu va fi mai mare decât Ziua Învierii. Crucea, suferința, boala care ne înconjoară trebuie trăite în Cristos, și astfel vor deveni semne prețioase de har și de binecuvântare. Crucea, din semn al pedepsei și al rușinii, devine pentru ucenicii Celui Înviat semn de preamărire și de victorie. Vinerea Mare, cu pătimirile Domnului, cu durerea și cu agonia lui Isus, devine sărbătoare în lumina și în așteptarea plină de bucurie a Zilei Învierii. Iar Măicuța Sfântă, mama noastră a tuturor, Maica Învierii, este cea care veghează și ne așteaptă la căpătâiul acestei încercări.

După ce la începutul anului l-am însoțit cu durere în trecerea spre veșnicie pe vrednicul ierarh al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, pe data de 2 februarie 2021, de sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului în Templu, a fost celebrată deschiderea anului Centenar al Congregației Surorilor Maicii Domnului, Congregație înființată de Mitropolitul dr. Vasile Suciu. Totodată, după cum cunoașteți, Sfântul Părinte Papa Francisc a închinat Sfântului Iosif anul în curs prin Scrisoarea apostolică „Patris corde”, promovând totodată acest an ca fiind special dedicat familiei. Recunoscând valoarea inestimabilă a familiei ca un dar special al lui Dumnezeu, Arhieparhia noastră reflectează în decursul acestui an asupra temei propuse: „Familia în drumul spre mântuire”. De aceea, invocăm pentru toate familiile noastre ocrotirea Sfântului Iosif, inima lui de părinte iubitor, pentru ca primind protecția și ajutorul lui, să-L redescoperim pe Isus ca unicul nostru Mântuitor.

Dragii mei, în toată această perioadă extrem de grea, gândul și rugăciunea mea se îndreaptă în mod deosebit înspre cei care au fost loviți direct de boală și de suferință: episcopi, preoți, persoane consacrate, medici și bunii noștri credincioși, dar și înspre cei care au părăsit această lume fără a putea primi din partea celor dragi nici măcar o mângâiere.

Vă invit pe fiecare să-i purtați în continuare în rugăciune, și cu iubire să le alergăm în ajutor, precum Cristos cel Înviat a venit în mijlocul Apostolilor înfricoșați rostind „Pace vouă”, dăruindu-le încredere și curaj. Cine ar putea să ne împlinească dorul de pace, de bine, de frumos, de veșnicie, dacă nu Cel care este însăși veșnicia? Precum ne aduce aminte călugărul Mihai Neamțu a cărui Cauză de beatificare și canonizare se află în faza romană, suntem creați din nimic dar suntem meniți să împărățim veșnic împreună cu Cristos.

Să nu uităm ce ne spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „se tem de moarte doar cei ce nu cred în înviere”. Așadar, și noi să nu trăim cu teamă, ci cu speranță în Cel care a înviat pentru noi și care este cu noi până la sfârșit așa cum ne-a făgăduit: „Iată Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacului” (Mt 28,20). Să ne așezăm și noi inima pe lespedea din Mormântul Sfânt. Această atingere vindecătoare să ne facă să gustăm bucuria clipei când îl vom vedea pe Domnul, și Îi vom săruta sfintele Sale picioare precum Magdalena în grădina Învierii.

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa”. Vestea cea Bună a Învierii să lumineze întunericul din lumea în care trăim, iar Sfântul Praznic al Învierii să fie o nouă primăvară de speranță care să îmbrățișeze întreaga omenire. Prin Cristos cel Înviat să trăim încă de pe acest pământ bucuria de a fi cu El pentru eternitate.

Dimpreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar, Vă dorim tuturor sărbători sfinte și binecuvântate.

Cristos a înviat!

Adevărat a înviat!

† Cardinal LUCIAN

Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

banner
bannerbanner