Hai de 1 Decembrie…la Alba Iulia și în împrejurimi – Descoperă România via Wens!

0

De Ziua Națională a României, îți propunem o incursiune în istorie, arhitectură, vin bun și tradiții. Pregătește-te, începe România via Wens!

Aventura noastră începe la crama Țelna, care, își trage seva din Podgoria Alba Iulia, una dintre cele mai vechi podgorii transilvane, întinsă pe partea dreaptă a Mureșului, spre dealurile de miazăzi ale Apusenilor. Pentru a descoperi sufletul cramei și secretele vinului de aici, trebuie să vizitezi pivnița. Săpată la 20-25 de metri sub dealul ce străjuiește conacul, în anul 1784, pivnița Cramei Țelna este un unicat în regiune. Aici ne așteaptă turul de cramă cu o degustare de  4 vinuri, după care plecăm spre Alba-Iulia.

Ajunși la Alba-Iulia, ne pregătim de călărie la centrul de echitație. Centrul de echitație este amenajat în scop de agrement, oferind bucurii atât celor mici cât și celor mari. Copiii se pot amuza călărind poneii, iar întreaga familie să facă o plimbare cu trăsura prin șanțurile cetății. La Alba Iulia nu poți să nu vizitezi Cetatea Bastionară de tip VAUBAN ,,ALBA CAROLINA”. Pe traseul celor Trei Fortificații vei găsi obiective turistice deosebite.

Fortificația bastionară de la Alba Iulia este cea mai mare Cetate din România, care stă în picioare de mai bine de 300 de ani. Cetatea este locul în care vă puteți întoarce în timp, de-a lungul a două milenii, printre vestigiile a trei fortificații, din tot atâtea epoci diferite. Nu rata Ceremonialul Schimbului Gărzii de Onoare a Cetății, care are loc in fiecare sâmbată și duminică, la ora prânzului.

Îți mai propunem să vizitezi cetatea Țărănescă de la Câlnic. Micuţa cetate a fost concepută cu un turn-donjon masiv, folosit ca locuinţă, înconjurat cu ziduri ce formau o incintă ovală, cu un turn spre Sud şi un turn de poartă pe latura nordică. Sistemul de apărare era întregit de un şanţ cu apă ce înconjura cetatea.

De aici ne indreptăm spre Crama Gârbova, unde tradiția în producția vinului vine încă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar.

După degustarea de vin, gazdele noastre ne invită să vizităm obiectivele din zona astfel că ne îndreptăm spre Turnul Slăninilor, unde sute de ani a fost locul de depozitare a preparatelor tradiționale de porc, oamenii neavând frigidere. În continuare mergem spre Cetatea Greavilor, construită de sașii chemați aici de regale Ungariei, Geza I (1141-1161), pentru a apăra granițele voievodatului de invaziile popoarelor asiatice.

Îți mai propunem o vizită la cetatea din Sebeș și o scurta plimbare prin oraș iar la întoarcere ne oprim la Mănăstirea Prislop. Biserica evanghelică domină centrul orașului. În jurul ei se păstrează resturi de ziduri și turnul, din prima fortificație a orașului.

Momentul culminant al sărbătorii naționale este marcat de 1 Decembrie la Alba-Iulia, unde are loc ceremonia de depuneri de coroane la Monumentul Unirii uramată de tradiționalul moment de primire a soliilor Cetăților de Scaun și citirea „Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia”.  După spectacolul de artificii “La mulți ani, ROMÂNIA!”din Piața Cetății, ne întoarcem spre casă mândri că suntem ROMÂNI!