Candidatul independent Călin Georgescu a surprins scena politică după ce a ajuns pe primul loc în primul tur de scrutin, având un discurs dominat de referințe la divinitate. Acesta își prezintă viziunea ca fiind inspirată direct de Iisus Hristos, câștigând rapid popularitate pe platforme precum TikTok. Cu toate acestea, aspecte ale vieții și simbolisticii promovate de acesta au atras atenția asupra unor influențe mai puțin obișnuite, generând dezbateri intense în mediul online.
Un detaliu care a stârnit controverse majore îl reprezintă decorul din aparițiile video ale candidatului și soției sale.
Lipsa simbolurilor creștine, precum crucea, și prezența unui simbol antic celtic, cunoscut sub numele de triskelion, au fost remarcate și criticate de diverși comentatori.
Acest simbol, considerat drept păgân și asociat curentului New Age, a ridicat semne de întrebare cu privire la influențele spirituale ale candidatului, arată Ziare.com.
Ce reprezintă simbolul triskelion
Triskelionul, un motiv antic format din trei spirale sau membre unite într-un punct central, este considerat de unii un simbol păgân, legat de spiritualitatea celtică și de curentele neopăgâne moderne. Istoria sa de peste 5.000 de ani încărcată de semnificații variate i-a permis să fie utilizat în diverse contexte culturale și spirituale.
În culturile europene precreștine, triskelionul simboliza ciclul vieții – nașterea, moartea și renașterea – și a fost ulterior reinterpretat de unele curente creștine timpurii pentru a sugera Sfânta Treime.
În spiritualitatea modernă, simbolul este asociat cu evoluția personală, armonia universală și transformarea interioară. Totuși, în cadrul curentului New Age, apărut în a doua jumătate a secolului XX, triskelionul a dobândit o semnificație ezoterică mai profundă, fiind considerat un simbol al progresului spiritual și al conexiunii universale.
Critici din partea comunității creștine
Pe fondul acestor controverse, mai mulți lideri creștini și teologi au adus critici dure la adresa mesajului și simbolismului asociat cu Călin Georgescu.
„Până nu demult toate mediile creștine tunau împotriva masoneriei și a New Age-ului – noul păgânism. Acum, puși în fața unui exemplu concret (în fapt, a unui cuplu, pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură), în fața unor personaje cu un evident discurs ezoteric, new age-ist, de guru sectar, se găsesc câțiva creștini care-i diminuează gravitatea afirmațiilor (le mângâie îngăduitor: năzbâtii) și îl urmează ca pe un guru, unii promovându-l chiar electoral, fără să verifice cu mai multă atenție cât de fantasmagorică e lumea lui imaginară.
Când tensiunea momentului se va fi risipit, iar creștinii și teologii vor începe să gândească la rece, familia aceasta va rămâne doar un exemplu în manualul de apologetică: «dragi studenți, ca să înțelegeti mai bine ce este acest curent pseudo-spiritual, new age, și să vedeți că adepții lui nu rămân doar în lumea lor imaginară, ci uneori invadează spațiul realității, vă voi povesti despre acest cuplu»”, scrie preotul Sorin Bute, citat de sursa menționată anterior.
VEZI ȘI:
TikTok neagă acuzațiile cu privire la conturile false care îl susțin pe Călin Georgescu
Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-au întâlnit – Cum a decurs negocierea dintre cei doi
UBB Cluj, mesaj pentru români – „Votează pentru o Românie europeană”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: