Icoane bizantine, pictate de renumiți artiști ucraineni pe lemnul unor lăzi de muniție, sunt expuse în Biserica Greco-Catolică ”Înălțarea Sfintei Cruci” din cartierul clujean Făget. Icoanele pictate pe lemnul cutiilor de muniție au fost deja expuse în 116 orașe din 21 de țări.
Colecția de icoane a fost adusă la Clujul de unul dintre liderii comunității de etnici ucraineni născuți în România, Vasile Ruscovan. Parohul greco-catolic din Făget, părintele Remus Tegzeșiu, spune că aceste icoane reprezintă un simbol al speranței, deoarece ele transformă un semn al morții, lăzile de muniție, într-unul al vieții eterne. Lăzile dezmembrate și transformate în icoane chiar au fost utilizate în zona frontului.
”Ne bucurăm să găzduim aceste icoane. Este un semn de solidaritate cu Biserica Greco-Catolică din Ucraina, care este sora mai mare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În Ucraina, există peste cinci milioane de credincioși greco-catolici. Biserica Catolică de Rit Bizantin, Greco-Catolică, este persecutată în teritoriile ucrainene care au ajuns sub control rusesc”, spune părintele Remus Tegzeșiu.
Icoanele au fost pictate de artiștii Sonia Atlantova, Oleksandr Klymenko și Herman Klymenko.
Ucraina este victima unui război de agresiune declanșat de dictatorul rus Vladimir Putin în 22 februarie 2022. Cotropirea rusească a produs milioane de victime: morți, răniți, invalizi, dispăruți și prizonieri. Sute de localități au fost distruse. Milioane de oameni s-au refugiat în străinătate, după ce rușii au comis crime de război în localități precum Bucea ori Irpin. Agresiunea rusească continuă și în prezent.
Expoziția a fost posibilă datorită sprijinului Nobilei Academii Internaționale a Sfântului Mauritius.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: