Un incendiu a izbucnit vineri, 13 martie 2026, într-un club aflat în incinta Cluj Arena, iar pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, echipajele de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au fost mobilizate rapid la fața locului. Incendiul s-a manifestat în zona frigiderelor din interiorul clubului, fiind înregistrate degajări mari de fum.
Din fericire, în momentul producerii incidentului clubul era închis, astfel că nu s-au aflat persoane în interior și nu au fost raportate victime sau persoane în pericol.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul într-un timp scurt, iar ulterior au continuat intervenția pentru ventilarea spațiului afectat de fum.
După stingerea focului, echipajele au efectuat cercetări pentru stabilirea cauzei probabile a izbucnirii incendiului. Primele concluzii indică faptul că flăcările ar fi pornit din cauza efectului termic al curentului electric asupra unui prelungitor la care erau conectate mai multe frapiere luminoase.
La intervenție au participat două autospeciale de stingere ale pompierilor.
Vezi și:
Înscriere clasa pregătitoare 2026-2027 în Cluj: calendarul complet și condițiile pentru părinți
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















