Începe Cluj Symphony Experience! Festivalul se mută la BTarena

3

Cluj Symphony Experience se mută în BTarena între 4-6 octombrie. Headlinerii sunt trupele Subcarpați, Holograf, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, Bosquito, Hara, acompaniate de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania.

Festivalul se mută în Sala Polivalentă pentru ca publicul să se poată bucura la maximum de
concertele extraordinare. Prognoza meteo arată acum ploi în toate cele 3 zile de festival

Headlinerii sunt Subcarpați, Holograf, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, Bosquito, Hara, Deliric, Silent Strike  Muse Orchestra, fiecare dintre formații acompaniate de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania.

Timp de trei zile, în 4, 5 și 6 octombrie, publicul va avea ocazia să asiste la  experimente
artistice și concerte în premieră națională.

Organizatorii anunță acum că din cauza prognozei meteo toate concertele se mută la Sala Polivalentă pentru ca artiștii și publicul să aibă cea mai bună experiență.

„Am decis să mutăm festivalul la Sala Polivalentă pentru că prognozele meteo arată ploi de
lungă durată în toate cele trei zile de festival. Avem mii de oameni care și-au luat abonamente și bilete și care fac un efort mare, mulți vin din București, Brașov, Ploiești, plus cei din Cluj și din apropiere care vor să petreacă alături de noi.” a declarat Flavius Buzilă, organizatorul festivalului

În plus, la Polivalentă, în cadrul Cluj Symphony Experience va avea loc și o lansare de carte: „Copilul din Stele”, prima apariție literară a Mirelei Buzilă,  designer, cadru medical și
hipnoterapeut specializat în vindecare spirituală. Cartea îi poartă pe cititori într-o călătorie
fascinantă prin planurile ascunse ale existenței și este o călăuză literară pentru cei care caută răspunsuri la întrebările esențiale despre viață, moarte și destin.

Anul trecut, peste 4.500 de persoane s-au bucurat de concertele, activitățile și momentele
spectaculoase de la Cluj Symphony Experience. Capete de afiș au fost atunci Cargo,
Subcarpați și Alternosfera, Filarmonica de Stat Transilvania și artiști de folk, fado, rock alternativ și muzică simfonică.

Vezi și:

Music Gallery, singura expoziție de muzică din România, revine la Cluj-Napoca

De la rap și folclor, la rock si pop, cu Filarmonica Transilvania, la Cluj Symphony Experience