Directorul tehnic al FC Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a fost întrebat, în cadrul conferinței de presă organizate la finalul duelului din deplasare cu Petrolul Ploiești, pe care elevii săi l-au câștigat cu scorul de 0-2, ce părere are despre posibila convocare a lui Alexandru Chipciu (33 de ani) la echipa națională de fotbal a României.
Tehnicianul “studenților” a precizat că, în cazul în care căpitanul echipei clujene ar munci pentru a evolua constant la adevăratul potențial, acesta ar putea reprezenta o soluție pentru viitorul “tricolorilor”. De asemenea, Sabău a menționat și că experiența pe care a acumulat-o Chipciu de-a lungul timpului poate fi valoroasă pentru îmbunătățirea jocului pe care îl practică, la momentul actual, fotbaliștii români, mai ales că jucătorul alb-negrilor a fost utilizat, de foarte multe ori, în poziția neobișnuită de fundaș stânga.
“Pentru experiența sa, mai ales că avem probleme în partea stângă”
“În ultimele două jocuri, Chipciu nu a arătat așa cum trebuie. Chiar am zis că îl vreau pe acel Chipciu care fugea cu adversarii în spate și care, prin tot ceea ce făcea, făcea diferența, atât ca stare de spirit, cât și ca realizări. […] Eu cred că, dacă are atitudinea și ritmul ăsta, da, la 33-34 de ani, poate să fie o soluție pentru echipa națională. Nu vreau să pun presiune pe Edi (Iordănescu), dar zic eu, mai ales că avem probleme în partea stângă, pentru experiență, pentru tot ce face el în momentul de față, poate reprezenta o soluție“, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Toate declarațiile tehnicianului “U” Cluj pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Pentru formația ardeleană, urmează, pe teren propriu, duelul cu formația CS Mioveni, în cea de-a cincea etapă din playout-ul campionatului. Acesta este programat luni, 24 aprilie, de la ora 17:30.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Ioan Ovidiu Sabău, după succesul cu Petrolul Ploiești: “Încă am mari emoții față de retrogradare”
Ioan Ovidiu Sabău, înaintea duelului cu Petrolul Ploiești: “Nu mai suntem echipa care impresiona prin atitudine și caracter”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: