Ioan Ovidiu Sabău, reproș asupra alegerii arbitrului, după „U” Cluj – FCSB

1

FCSB a câștigat meciul cu „U” Cluj, scor 2-1, din etapa cu numărul 16 în SuperLiga României. Ioan Ovidiu Sabău a făcut mai multe reproșuri la adresa arbitrajului, de-a lungul întregului meci. După fluierul final, s-a aflat și de unde a pornit nemulțumirea antrenorului de 56 de ani. 

La flash-interviul de după meci, Sabău și-a exprimat nemulțumirea față de delegarea celor de la CCA (Marcel Bîrsan), din moment ce arbitrul este născut în Capitală.

„Nu-i ușor de acceptat o înfrângere, mai ales la cum s-a pierdut jocul. Ce nu înțeleg e cum, la meciul unei echipe din București, a fost un arbitru din București? Sunt curios și nu înțeleg de ce n-au pus pe cineva din Cluj. De ce nu putea arbitra Horațiu Feșnic? E o întrebare pe care o pun.

Ca joc, prea mare respect am avut pentru FCSB. Ok, e probabil cea mai valoroasă echipă a campionatului, s-a investit foarte mult. Dar cred că puteam face mult mai mult. Dacă finalizam mai bine, poate egalam. Dar trebuie să mergem înainte, învățăm. Vedem și noi la ce nivel suntem. Mergem înainte, e doar o înfrângere”, a declarat Sabău, potrivit Digisport.

În urma acestui rezultat, distanța dintre cele două formații a scăzut la 6 puncte, în contextul în care FCSB are și un meci mai puțin disputat.

„U” Cluj rămâne lider, la 30 de puncte, în timp ce FCSB a ajuns la 24 de puncte și se află pe locul 5, la egalitate cu CFR Cluj.

VEZI ȘI:

Ioan Ovidiu Sabău își mobilizează jucătorii pentru meciul cu FCSB

Fanii „U” Cluj, încurajați să doneze jucării pentru copiii defavorizați la meciul cu FCSB

U Cluj – Farul 1-1: Ioan Ovidiu Sabău și Gică Hagi s-au anulat reciproc