ISSA Pinot Noir Rosé 2025, vinul românesc premiat în top 5 mondial la Concours Mondial de Bruxelles

0

Crama La Salina, parte a grupului ISSA Estate, marchează o nouă performanță internațională după ce ISSA Pinot Noir Rosé 2025 a obținut două dintre cele mai importante distincții la Concours Mondial de Bruxelles 2026.

Vinul românesc a fost desemnat „Rosé Wines Revelation Romania 2026”, o recunoaștere care îl plasează în top 5 rosé-uri la nivel mondial în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competiții internaționale dedicate vinului.

ISSA Pinot Noir Rosé 2025, singurul vin românesc cu Marea Medalie de Aur

La ediția din 2026 a competiției au participat aproximativ 1.100 de vinuri rosé din aproape 30 de țări. Dintre acestea, doar cinci au primit titlul „Revelation”, iar ISSA Pinot Noir Rosé 2025 s-a aflat alături de vinuri din Franța, Spania, Italia și Portugalia.

În plus, vinul produs de Crama La Salina a câștigat și Marea Medalie de Aur (Grand Gold Medal 2026), cea mai înaltă distincție acordată în concurs. ISSA Pinot Noir Rosé 2025 este singurul vin din România premiat cu această medalie la ediția din acest an.

Competiția s-a desfășurat în martie 2026, la Cirò, în Italia, iar jurizarea a fost realizată prin degustare „în orb”, metodă care garantează obiectivitatea evaluării.

Ovidiu Maxim: „Vinurile ISSA încep să fie apreciate exact așa cum le gândim”

„Premiile acestea confirmă direcția în care mergem de câțiva ani: atenție la detaliu și o preocupare constantă pentru a reda cât mai fidel caracterul terroir-ului. Faptul că un rosé din România ajunge să fie recunoscut la acest nivel, într-o competiție atât de riguroasă, ne arată că suntem pe drumul corect. Dincolo de distincții, pentru noi contează că vinurile ISSA încep să fie înțelese și apreciate exact așa cum le gândim”, a declarat Ovidiu Maxim, Chief Winemaker al Cramei La Salina.

Această performanță vine la doi ani după succesul obținut de ISSA Chardonnay Barrique 2022, desemnat în 2024 „International White Wine Revelation” în cadrul aceleiași competiții.

CEO ISSA Estate: „Vinul românesc este tot mai apreciat la nivel internațional”

Adina Calfa, CEO ISSA Estate, consideră că premiile obținute reprezintă o confirmare importantă pentru vinurile românești premium.

„Este o validare importantă, nu doar pentru brandul ISSA, ci și pentru felul în care este perceput astăzi vinul românesc. Faptul că România apare astăzi pe podiumul mondial al roséului, alături de țări cu tradiție viticolă îndelungată, spune ceva important despre ce poate produce această țară”, a afirmat Adina Calfa.

Despre Crama La Salina și ISSA Estate

Crama La Salina este situată pe Dealurile Durgăului, în apropierea Salinei Turda, și face parte din grupul ISSA Estate. Plantația viticolă se întinde pe 41 de hectare de soluri argilo-calcaroase, iar vinurile produse poartă Indicația Geografică Protejată „Dealurile Transilvaniei”.

În cei 12 ani de activitate, crama a obținut peste 70 de premii naționale și internaționale pentru vinurile sale albe, roșii, rosé și spumante.

ISSA Estate dezvoltă un ecosistem integrat care include proiecte din real estate, ospitalitate, vitivinicol și domeniul ecvestru, prin brandurile ISSA Resort, ISSA Village, ISSA Vineyard și ISSA Garden.

Vezi și:

ArtDesign Days: festivalul care transformă orașul în capitala designului și arhitecturii contemporane


banner