Locuitorii din zona Parcului Feroviarilor, deranjați de ciorile agresive

0

Primăria Minicipiului Cluj-Napoca a fost sesizată la începutul săptămânii acesteia. Locatarii au declarat că sunt deranjaţi de agresivitatea ciorilor. Acestea atacă oamenii, le fură mâncarea, iar copiilor le este frică să se deplaseze prin parc din cauza acestora.

,,Stateam alături de nepoţica mea în parc şi într-o clipa de neatenţie, cioara a venit şi a furat punga cu pufuleţi a nepoatei mele. Nu suntem doar noi în această situaţie, toată lumea din parc se plânge de acest aspect”, a declarat o locatară din zona Parcului Feroviarilor.

De asemenea, o îngrijitoare a parcului a declarat că a văzut chiar ea un alt caz de acest gen: ,,Chiar eu am văzut o doamnă atacată de cioară, abia a reuşit să o alunge. Când e soare şi cald afară e plin parcul de ele”, a declarat îngrijitoarea parcului.

Autorităţile locale au oferit un răspuns acestor sesizări asigurând cetăţenii că această
problemă se va rezolva.

,,A fost o singură sesizare la începutul acestei săptămâni legată de o situaţie descrisă de un
domn din Parcul Feroviarilor. Am găsit o metodă de alungare a ciorilor din zonele care au
fost semnalate de mai mulţi clujeni. Este vorba despre Parcul Central unde noi am amplasat nişte aparate care propagă nişte sunete şi datorită acestora, ele sunt deranjate şi nu mai frecventează Parcul Central. Probabil colegii de Ecologie Urbană se vor gândi să extindă programul şi în alte parcuri […]”, a declarant Iulia Preşa, purtatorul de cuvânt al primăriei.

Reprezentanţii primăriei au declarat că au primit o singură sesizare până acum cu privire la
această temă.

 Articol redactat de Mădălina Maria Ștefania Ivan și Andreea Erika Biro

Vezi și:

Lucrările de alimentare cu apă a satului Gheorghieni, comuna Feleacu au fost finalizate

Cartierul Iris va avea un parc cu o piațetă care va simboliza Holocaustul