Legendele fotbalului mondial alături de Ronaldinho la Sports Festival 2025

2

Primele mari prezențe confirmate la meciul demonstrativ al lui Ronaldinho în cadrul Sports Festival 2025 au fost anunțate. Două legende ale fotbalului internațional vor participa la meciul demonstrativ programat pe 14 iunie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca.

Este vorba despre Marco Materazzi și Wesley Sneijder, ambii cunoscuți pentru carierele lor impresionante și contribuțiile semnificative la succesul echipei Inter Milano.

Marco Materazzi și Wesley Sneijder: colegi și campioni ai tripletei istorice la Inter Milano

Marco Materazzi și Wesley Sneijder au fost colegi la Inter Milano în sezonul 2009-2010,
contribuind decisiv la obținerea tripletei istorice: Serie A, Coppa Italia și Liga Campionilor UEFA. Pentru Sneijder, acesta a fost singurul titlu de campion în Italia, în timp ce Materazzi a adăugat al cincilea său trofeu de Serie A.

Biletele pentru spectacolul fotbalistic al lui Ronaldinho la Sports Festival 2025
Locurile la demonstrativul Ronaldinho and Friends sunt limitate la capacitatea sălii, iar cererea este deja extrem de mare. Prima etapă de vânzare a biletelor, desfășurată pe 17 decembrie 2024, a avut mare succes, cele 3.000 de bilete disponibile fiind epuizate în doar 45 de minute.

Pe 21 ianuarie 2025, ora 14:00, va fi deschisă o nouă etapă de achiziție. Accesul la bilete se poate face doar prin pre-înregistrarea care este obligatorie. În ziua în care biletele se vor pune în vânzare, participanții pre-înregistrați vor primi un email cu un link unic și un cod de acces, necesar pentru achiziție. Fiecare cod permite achiziționarea unui număr maxim de 4 bilete, într- o singură tranzacție. Publicul este încurajat să urmărească canalele oficiale ale Sports Festival pentru a rămâne la curent cu noutățile și informațiile despre vânzarea biletelor.

„Suntem încântați să anunțăm primii jucători care vor participa la meciul demonstrativ al lui Ronaldinho, iar prezența unor legende precum Marco Materazzi și Wesley Sneijder nu face decât să confirme valoarea acestui eveniment. Acesta este doar începutul – vor urma și alte nume mari, iar spectacolul fotbalistic pe care îl pregătim promite să fie cel mai grandios din istoria Sports Festival.” Patrick Ciorcilă, co-fondator Sports Festival

Vezi și:

U-Banca Transilvania s-a impus autoritar în derby-ul cu CSM CSU Oradea

Final neașteptat în „U” Cluj – Gloria Buzău: Istvan Kovacs a ”întors” scorul din cabina VAR