LIVE Ce proiecte susține PNL pentru Regiunea de Nord-Vest – Ludovic Orban s-a întâlnit cu liderii liberali din regiune

0

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit la Cluj cu liderii organizațiilor liberale din Regiunea de Nord-Vest. Liderii organizațiilor PNL din regiune au adoptat o rezoluție, prin care critică Guvernarea PSD-ALDE.

Liderii PNL din județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Bihor sunt de părere că administrația locală a suferit agresiuni din partea guvernării centrale, din perspectiva utilizării fondurilor publice. Reprezentanții PNL au cerut Guvernului să bugeteze proiecte de importanță regională, precum construirea Spitalului Regional de Urgență, finalizarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză în regiunea de Nord-Vest sau susținerea proiectului centurii metropolitane a Clujului.

Un alt proiect este finalizarea tuturor tronsoanelor de centură și a drumurilor TransRegio din regiunea de Nord-Vest, realizarea Autostrăzii Nordului Suceava – Bistrița – Cluj – Maramureș – Satu Mare, realizarea autostrăii ViaCarpathia, pe secțiunea care traversează județele Satu Mare și Bihor, electrificarea și modernizarea căii ferate Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, precum și modernizarea căilor ferate Satu Mare – Baia Mare – Cluj și Bistrița – Cluj.

Alte cerințe sunt extinderea și modernizarea aeroporturilor din regiunea de Nord-Vest, precum și construirea de domenii schiabile în regiune.

Punctele din rezoluție ar urma să fie incluse și în viitorul program de guvernare al PNL, precum și să fie promovate în campania electorală pentru alegerile pentru Parlamentul European.

banner