Mai mulți bani pentru proiectele Clujului – Află unde se vor investi banii

4

În acest an, bugetul general propriu al județului Cluj are o valoare totală de
1.684.264.340 lei (337 milioane de euro), în creștere cu peste 10% față de cel din 2024, datorită, în principiu, fondurilor europene atrase. Din acest cuantum, bugetul local al județului este de 881.426.150 lei (177 milioane de euro), din care 354.059.670 lei este destinat dezvoltării.

În ceea ce privește bugetul alocat investițiilor, cel mai mare procent – 35,5% (126 milioane
de lei) este destinat finanțării proiectelor europene, inclusiv a celor din PNRR. La acestea de
adaugă și proiectele finanțate prin AFM, în valoare de 22,5 milioane de lei.

Printre cele mai importante proiecte europene care vor primi bani în acest an se numără reabilitarea și dotarea celor cinci spitale subordonate Consiliului Județean Cluj, modernizarea și redarea strălucirii complexului muzeal „Octavian Goga” de la Ciucea, reabilitarea a cinci importante drumuri județene, din care două noi, dotarea laboratoarelor școlilor speciale, revitalizarea zonei Parcului Etnografic Național ”Romulus Vuia” – Pădurea Hoia.

La munte:

  • amenajarea a circa 92 km de piste de bicicletă în cadrul proiectului interjudețean „Velo Apuseni”.
  • zeci de milioane de lei vor fi alocate din fonduri proprii pentru cofinanțarea proiectelor europene, dintre care cele mai importante vizează modernizarea drumurilor județene DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic și DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș.

Energie:

O altă investiție majoră care va fi finalizată de Consiliul Județean până la sfârșitul
primăverii, și căreia i-au fost alocate prin bugetul din 2025 circa 37 de milioane de lei, este cea privind instalarea și punerea în funcțiune a primei stații de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor din județul Cluj.

Sănătate:

  • construirea Spitalului Pediatric Monobloc Cluj. Pentru demararea efectivă a lucrărilor la acest spital unic în România, Consiliul Județean Cluj a alocat prin buget suma de 19 milioane de lei.
  • Consiliul Județean va aloca peste 55 de milioane de lei pentru extinderea ambulatoriului de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului de Copii,
  • reabilitarea termică a spitalelor de Boli Infecțioase și Recuperare,
  • cofinanțarea proiectelor depuse pe PNRR, respectiv cel de dotare a spitalelor de Boli Infecțioase, de Pneumoftiziologie, de Copii și de Recuperare.

Cultură și tineret:

  • finanțări nerambursabile acordate proiectelor din domeniul culturii, tineretului, sportului
    și cultelor, sens în care prin buget au fost alocați 8,1 milioane de lei, în creștere cu circa 27% față de anul 2024.

Vezi și:

Alegeri prezidențiale 2025 – Cine sunt candidații?

Elevă din Cluj-Napoca a fost premiată la bursa locurilor de muncă AJOFM