Premierul Marcel Ciolacu, liderul partidului PSD, anunță miercuri, 4 decembrie 2024, că o va susține pe candidata USR, Elena Lasconi, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Anunțul său vine în contextul declasificării documentelor prezentate săptămâna trecută în ședința CSAT.
Dupa desecretizarea documentelor discutate în cadrul ședinței, acestea au arată implicarea unor actori statali în campania electorală a contracandidatului Călin Georgescu, respectiv conturi create în 2016 și 2022 și păstrate „la conservare” și finanțare de la interlopi.
Marcel Ciolacu a scris, într-o postare pe Facebook, că a luat act de declasificarea documentelor CSAT care „arată că în campania electorală a domnului Călin Georgescu au fost folosite finanțări externe nedeclarate de către acesta și că există tipare de lucru ce arată implicarea unor actori statali!” și afirmă că nu a putut să vorbească public despre aceste documente până acum „pentru că am respectat legea”.
„Însă, un fapt este cert: în competiția electorală, am fost cel mai afectat de modul în care domnul Călin Georgescu și-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal. Sper ca, pe baza dovezilor publicate azi, autoritățile statului să-și facă treaba, iar toți cei vinovați să plătească!”, a declarat liderul în mesajul postat PSD.
El punctează apoi că, „în fața acestei realități”, o va sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
„Am demarat deja construcția unei majorități parlamentare și guvernamentale pro-europene, care să o susțină pe doamna Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie. Trebuie să depășim valul de ură care ne macină de 20 de ani și să ne concentrăm, împreună, pe un mare obiectiv national – continuarea traseului de dezvoltare europeană a României! Asta așteaptă de la noi atât românii care trăiesc în țară, cât și cei care trăiesc în Occident și care ne-au transmis, prin votul lor recent, că trebuie să continuăm să clădim un stat puternic și demn, capabil să se bată pentru drepturile românilor, oriunde locuiesc aceștia în lume!”, arată Ciolacu.
CMF: 31240009
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul publicației hotnews.ro.
Vezi și:
Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-au întâlnit – Cum a decurs negocierea dintre cei doi
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: