Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a inaugurat mai multe spații menite să încurajeze colaborarea dintre studenți. Spațiile au reprezentat o investiție din partea companiei private TenarisSilcotub, pentru a evidenția importanța apropierii mediului privat de educația studenților.
Nu este pentru prima dată, însă, atunci când compania Tenaris a venit în ajutorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Între instituția de învățământ superior și compania privată există deja o legătură de mai mulți ani, prin programele de internship oferite din partea companiei către studenți.
TenarisSilcotub își confirmă astfel strategia pe termen lung de a susține educația tehnică, prin investiții substanțiale în programe dedicate, proiecte globale, burse și multe altele.
Noile spații amenajate în interiorul și exteriorul universității au scopul de a apropia studenții, de a încuraja colaborarea și socializarea.
La eveniment au participat Daniela Popescu, Prorector Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca Mihaela Popescu, Președinte Tenaris Europa de Est, Marea Nordului și Africa Subsahariană, dar și alte cadre didactice, decani și studenți ai UTCN
Mai multe detalii puteți vedea în materialul video de mai jos:
Vezi și:
VIDEO Mașina solară a viitorului creată la UTCN, îmbunătățită pentru competiția din Australia
ExpoTech@UTCN – Știința devine spectacol la expoziția Universității Tehnice de la Noaptea Muzeelor
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
















