”Cu ocazia sărbătorilor care încheie acest an nu foarte frumos aș dori să urez tuturor Sărbători luminoase și pline de iubire, în familie.
Acum și situația ne obligă să rămânem mai mult acasă și să purtăm măști când ieșim, dar speranța noastră este – și suntem ferm convinși – că 2021 va arunca această mască urâtă pe care trebuie să o purtăm și va fi mai lumino, va fi salvat și revigorat după pandemia care s-a abătut asupra noastră, uneori cu pierderi, ne-am plâns prieteni, colegi.
Am avut și un an bun, s-au și născut copii mulți, să crească în pace, în iubire, să aibă o viață mai bună. Cam acesta este rostul Consiliului Județean, să facă viața mai bună, în acest cadru, pentru locuitorii județului Cluj și ne zbatem, cu posibilitățile pe care le avem, în fiecare zi, să facem acest lucru.
Vom încerca, împreună cu dumneavoastră, cu prietenii, cu mai puțin prietenii, să trăim frumos în această Grădină a Maicii Domnului, cum a spus Sfântul Părinte și să ne bucurăm.
Asta este cel mai important, să avem liniște interioară, pacea și bucuria de a trăi clipa de astăzi, bucuria a tot ce este frumos, de la o floare, până la un sunet, până la un brăduț frumos sau la o colindă, de ce nu.
Trebuie să ne bucurăm de ce avem, să nu ne plângem toată ziua de ceea ce vremelnic, probabil, am pierdut, cum a fost acest an, în care ne-am pierdut fețele puțin, dar să ne bucurăm că am rezistat, să ne bucurăm că îi avem pe cei dragi în jurul nostru, să ne bucurăm de ce este bun. În această speranță, doresc tuturor un An nou mai fericit, un an An nou mai bun și plin de realizări. La mulți ani, tuturor!”, a fost mesajul lui Istvan Vakar, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: