Un chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor (CNE), la care au luat parte peste 16000 de elevi din toată țara, arată că 69,5% consideră că religia nu ar trebui introdusă ca materie opţională la bacalaureat. Totuși, 14,8% sunt de părere că ar trebui evaluată Istoria Religiilor. Totodată, 78,2% dintre respondenţi cred că nu ar trebui să existe un examen în plus față de Evaluarea Naţională, iar CNE afirmă că acest lucru demonstrează dorinţa elevilor de a păstra Evaluarea Naţională ca formă principală de admitere în ciclul liceal.
Noile legi ale Educației au fost declarate constituționale de Curtea Constituțională a României (CCR). Astfel, pentru a intra în vigoare, ele trebuie să mai fie aprobate doar de președintele Klaus Iohannis. CNE îi solicită președintelui „revizuirea pachetului legislativ”.
Conform chestionarului, 54,9% dintre respondenţi consideră că elevii ar trebui să participe, în mod obligatoriu, la ore de consiliere psihologică, fără acordul părintelui. Participarea în mod obligatoriu la ședințe de terapie ar putea limita violența în școli. De asemenea, 63,2% din elevi cred că diversitatea nu este promovată suficient la școală.
87,6% dintre cei care au răspuns spun că elevii ar trebui să aibă mai multă libertate în alegerea disciplinelor de studiu, fapt ce arată dorința de a stabili materiile de studiu în funcție de interesele profesionale ale fiecăruia.
VEZI ȘI:
Evaluare Națională 2023: Iată care sunt subiectele pe care elevii le-au primit
Bursele elevilor vor crește în anul școlar 2023-2024 – nu vor mai exista burse de performanță
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: