Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au fost învinși miercuri, 14 decembrie, în deplasare, de formația BC Prometey, scor 105-82, în etapa cu numărul opt din grupele EuroCup. Astfel, campioana României ajunge la cea de-a cincea înfrângere în actuala ediție a competiției europene, după un meci în care, deși a condus cu șase puncte la pauza mare, a cedat victoria în a doua jumătate a acestuia. Întreaga cronică a partidei de la Riga este disponibilă AICI.
La momentul actual, clujenii se află pe poziția a opta în clasamentul grupei A, ultimul care le asigură calificarea în fazele eliminatorii din EuroCup. Întreaga statistică a echipelor poate fi consultată mai jos.
“A fost cu siguranță un meci foarte slab din partea noastră. Apărarea a fost îngrozitoare, deși am înscris multe puncte în prima repriză. Nu avem scuze. Este o lecție drastică. Trebuie să ne regrupăm și să câștigăm sâmbătă în campionat”, a declarat căpitanul Patrick Richard.
Antrenorul ardelenilor, Mihai Silvășan, s-a declarat foarte nemulțumit de atitudinea elevilor săi în repriza secundă a confruntării și i-a criticat inclusiv în mai multe momente în care jocul a fost oprit.
“Nici în prima repriză nu am avut intensitatea necesară în apărare”
“Din păcate, ne-am prezentat jenant în repriza a doua din punct de vedere al intensității. Nici în prima repriză nu am avut intensitatea necesară în apărare, dar am înscris foarte multe puncte. Ei au crescut intensitatea în repriza a doua și noi am cedat. Acesta este cuvântul, am cedat, pierzând la 29 de puncte repriza a doua, ceea ce este extrem de jenant pentru o echipă care se respectă. Cu siguranță trebuie să arătăm mai multă dăruire, mai mult caracter până la finalul meciului. Mergem mai departe și vom fi pregătiți pentru partidele care urmează”, a declarat Mihai Silvășan.
Pentru formația clujeană, urmează, în fața fanilor din BT Arena, meciul cu cei de la FC Argeș Pitești, al optulea din sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin. Acesta va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 18:00.
VEZI ȘI:
U-BT Cluj-Napoca, în fața duelului cu BC Prometey, fosta adversară din Basketball Champions League
Mihai Silvășan, după succesul cu Joventut Badalona: “Este ușor când ai 16 coșuri de trei puncte”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: