MiniTIFF revine la Cluj: șapte zile de filme, ateliere și aventuri pentru copii

0

MiniTIFF 2025 Cluj aduce magia cinematografiei mai aproape de cei mici! Proiectul special al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), dedicat copiilor și familiilor pasionate de film, revine între 6 și 12 octombrie cu cea de-a doua ediție.

Casa TIFF și cinematografele Victoria, Mărăști și Dacia devin timp de o săptămână locuri de joacă pentru imaginație, aventură și descoperire.

Evenimentul îi provoacă pe cei mici să exploreze lumea filmului „cu și despre copii”, printr-un program variat de proiecții, ateliere și activități creative.

Programul complet este disponibil pe tiff.ro/minitiff/program.

Premiere și filme de colecție la MiniTIFF 2025

Ediția MiniTIFF din acest an se remarcă printr-un număr record de premiere naționale – peste jumătate dintre filmele din program vor fi proiectate pentru prima dată în România. Publicul va putea descoperi și filme de colecție, prezentate în premieră pe ecran mare la Cluj, într-o selecție ce traversează lumi și epoci diferite.

Selecționerul Crăița Nanu explică viziunea acestei ediții:

“Selecția de anul acesta aduce mult cu curtea unei școli: avem filme cu personalitate, unele premiate în marile festivaluri, dar și titluri care nu urmează trenduri. Toate încurajează curajul de a fi tu însuți – un mesaj esențial pentru noua generație.”

Călătorii cinematografice pentru toate vârstele

MiniTIFF 2025 propune povești comice, emoționante și pline de fantezie, din Japonia până în Africa de Sud, trecând prin Polonia, Norvegia, Germania, India sau SUA.

  • Copiii de 4 ani pot urmări scurtmetraje animate nonverbale.

  • De la 6 ani, micii spectatori pot descoperi Cadet în spațiu, o fabulă muzicală fără dialog, prezentată la festivaluri precum Berlin, Anency sau Toronto.

  • Cei peste 7 ani se pot bucura de Flow, câștigătorul Oscarului pentru Cel Mai Bun Lungmetraj de Animație, și de Mary Anning, goana după fosile, premiat la Locarno Kids 2025.

Pentru copiii de peste 10 ani, festivalul oferă o colecție de „bijuterii cinematografice”: Prietenul meu, ghepardul, Barca din grădină, dar și filme clasice precum O prințesă adevărată (Alfonso Cuarón), Ronia, fată de tâlhar (Ursul de Argint 1985) sau Jucării, cu inconfundabilul Robin Williams.

Discuții și ateliere pentru tineri exploratori

Proiecțiile vor fi urmate de discuții ghidate de mediatori culturali, psihologi și invitați speciali, care îi ajută pe tinerii spectatori să înțeleagă mesajele filmelor și să-și exprime propriile concluzii.

În fiecare zi, MiniTIFF oferă ateliere interactive: de la istoria animației și tehnici de stop motion până la descoperirea modului în care AI și tehnologiile 3D pot stimula imaginația copiilor.

Acces gratuit pentru copii din medii defavorizate

MiniTIFF rămâne un proiect deschis și incluziv: copiii din medii defavorizate sau în situații vulnerabile beneficiază de acces gratuit la toate proiecțiile, printr-o solicitare trimisă la adresa mini@tiff.ro.

MiniTIFF 2025 înseamnă șapte zile pline de filme, ateliere, curaj și emoție — o aventură cinematografică pentru întreaga familie.

Program complet pe tiff.ro/minitiff

Vezi și:

Investiție de 7 milioane de euro pentru combaterea infecțiilor nosocomiale în Spitalul Județean din Cluj


banner