Într-o perioadă în care performanța academică este adesea prioritizată în detrimentul dezvoltării emoționale și caracteriale, Grădinița „Sfânta Ana”, o instituție confesională privată din Cluj-Napoca, ce funcționează de 25 de ani, anunță deschiderea oficială a sesiunii de înscrieri pentru anul școlar 2026-2027.
Grădinița „Sfânta Ana” oferă un program educațional complet, autorizat de Ministerul Educației, care îmbină armonios metodele pedagogice moderne cu formarea spirituală și morală. Într-un climat dominat de respect, generozitate și iubire aproapelui, copiii beneficiază de:
-
Activități educaționale de top: Limbi străine, ateliere de artă, muzică și cluburi de lectură.
-
Dezvoltare moral-creștină: Activități adaptate vârstei preșcolare care cultivă recunoștința, rugăciunea ca dialog cald, respectul față de familie și valorile creștine.
-
Mediu sigur și protejat: O echipă de cadre didactice cu vocație, clase luminoase, curte exterioară proprie pentru recreere și un meniu alimentar echilibrat.
Porțile Grădiniței ”Sfânta Ana”, deschise zilnic vizitelor părinților și copiilor
Pentru a le oferi părinților posibilitatea de a cunoaște echipa medicală și pedagogică, precum și de a vizita spațiul interior și exterior, grădinița primește părinții interesați, alături de copii lor, în fiecare zi, între orele 9.00 și 12.00. Familiile interesate beneficia de un tur ghidat și vor asista la prezentarea ofertei educaționale specifice.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















