Una dintre cele mai importante figuri ale Bisericii Catolice din Croația este cea a Fericitului Alojzije Stepinac. Este vorba de un erou croat care a fost, pe rând, soldat, student, preot, cardinal și victimă a regimurilor totalitare. Există și în prezent o puternică dispută legată de Fericitul Alojzije Stepinac. Unii dintre detractorii săi îl acuză de colaborare cu regimul fascist la ustașilor croați, fără să țină seama de faptul că liderul acestui regim, criminalul de război, Ante Pavelic, a cerut în repetate rânduri înlăturarea lui Alojzije Stepinac din postul de arhiepiscop romano-catolic de Zagreb.
Alojzije Stepinac s-a născut în anul 1898, în Austro-Ungaria. El a venit pe lume în familia numeroasă a unui bogat viticultor, Josip Stepinac, care deținea o podgorie în Brezaric. Alojzije Stepinac era cel de-al optulea copil al familiei. Mama sa, o credincioasă devotată, se ruga ca Alojzije să devină preot, potrivit ClujToday.ro.
Familia Stepinac s-a mutat în Krasic, în anul 1906. Alojzije Stepinac a studiat în această localitate clasele primare, iar între 1909 și 1915 a studiat la școala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Zagreb, inclusiv la liceul arhidiecezan.
Pentru că izbucnise Primul Război Mondial, iar Alojzije Stepinac a fost chemat în armata austro-ungară, el a fost nevoit să susțină examenele de finalizare a studiilor mai devreem decât ar fi fost normal. Tânărul croat a fost trimis la o școală de ofițeri în rezervă la Rijeka, apoi a primit gradul de sublocotenent și trimis de frontul italian. Acolo, el a primit comanda unui detașament de soldați bosniaci.
În iulie 1918, el a fost luat prizonier de italieni. Părinții săi au fost înștiințați, din greșeală, că el a încetat în viață. Ei au participat chiar la un recviem în memoria sa. Alojzije Stepinac era ținut în diferite lagăre italiene pentru prizonieri de război.
După formarea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, la 1 decembrie 1918, el nu mai era considera inamic. Drept urmare, a fost eliberat în 6 decembrie 1918. Alojzije Stepinac s-a înrolat în Legiunea Iugoslavă, care urma să fie trimisă să lupte pe frontul de la Salonic. Însă, datorită încheierii păcii, el nu a mai fost nevoit să se întoarcă în luptă și a revenit acasă în primăvara anului 1919.
Tânărul Alojzije Stepinac s-a înscris la Facultatea de Agricultură din Zagreb, însă, după doar un semestru, s-a întors în Krasic, ca să își ajute tatăl să lucreze podgoria pe care o deținea. Tatăl său dorea să îl vadă însurat. În 1923, el s-a logodit cu o tânără profesoară, Marija Horvath, însă logodna a fost ruptă la scurtă vreme, pentru că Alojzije Stepinac a decis să devină preot romano-catolic.
În acea perioadă, Alojzije Stepinac devenise membru al unei organizații catolice de tineret, numită Vulturii Croați, care promova o atitudine conservatoare în plan social. În calitate de reprezentant al acestei organizații, Alojzije Stepinac a luat parte la o competiție sportivă internațională, organizată în Brno, în Cehoslovacia, unde el a purtat drapelul croat.
Însă, în 28 octombrie 1924, în vârstă de 26 de ani, Alojzije Stepinac a fost admis la Collegium Germanicum et Hungaricum din Roma. Acolo, el s-a împrietenit cu un student austriac: Franz Konig, care avea să devină și el cardinal. Cei doi jucau în aceeași echipă de volei. La Roma, Alojzije Stepinac a primit o bursă americană și a reușit să rămână în Cetatea Eternă, unde a devenit doctor în filosofie și în teologie. Pe lângă croată, el vorbea fluent italiana, germana și franceza.
Alojzije Stepinac a fost hirotonit preot în 26 octombrie 1930, de către arhiepiscopul Giuseppe Palica, viceregentul Romei. La 1 noiembrie 1930, el a ținut prima sa liturghie în basilica Santa Maria Maggiore.
Întors în Iugoslavia la scurtă vreme după aceea, Alojzije Stepinac ar fi dorit să fie un preot simplu, slujitor într-o parohie. Însă arhiepiscopul de Zagreb, Anton Bauer, i-a remarcat inteligența. El l-a numit pe Alojzije Stepinac maestru de ceremonii și i-a dat misiunea de a organiza la nivel arhidiecezan societatea caritabilă catolică Caritas.
Mai mult, în 28 mai 1934, tânărul Alojzije Stepinac, în vârstă de doar 36 de ani, a fost hirotonit drept episcop coadjutor de Zagreb, cu drept de succesiune. Inițial, el a refuzat nominalizarea, însă a cedat, la insistențele arhiepiscopului Anton Bauer. În momentul hirotonirii sale, Alojzije Stepinac era cel mai tânăr episcop catolic din lume.
La doar două săptămâni după ce a devenit episcop, PS Alojzije Stepinac a condus pelerinajul la altarul Sfintei Fecioare de la Marija Bistrica, la care au luat parte peste 15.000 de oameni.
Arhiepiscopul Anton Bauer i-a delegat mai multe responsabilități, care l-au obligat pe tânărul episcop să călătorească foarte mult și să devină, încetul cu încetul, tot mai cunoscut în rândurile credincioșilor croați. Această activitate avea loc într-o epocă de mari frâmântări politice.
Regele Alexandru I al Iugoslaviei instaurase un regim de autoritate monarhică, cu scopul de a întări unitatea iugoslavă. Însă, de fapt, acest regim favoriza preeminența sârbă, spre nemulțumirea celorlalte națiuni din Regatul Iugoslaviei. Ciocnirile dintre sârbi și croați au devenit ceva obișnuit. Au existat parlamentari croați împușcați de colegii lor sârbi, iar Biserica Catolică era clar defavorizată. De aceea, episcopul Alojzije Stepinac critica regimul iugoslav în fața deputatului francez Robert Schuman.
Episcopul Alojzije Stepinac a călătorit la Belgrad, imediat după hirotonire, pentru a depune jurământul de credință față de Regele Alexandru I al Iugoslaviei. El i-a promis suveranului că le va cere preoților romano-catolici să nu facă politică, însă i-a cerut regelui un tratament mai echitabil față de Biserica Catolică.
Însă, în 9 octombrie 1934, Regele Alexandru I al Iugoslaviei a fost asasinat la Marsilia de un terorist bulgar, angajat de fasciștii croați. Episcopul Alojzije Stepinac, împreună cu alți ierarhi catolici din Iugoslavia, au primit o permisiune specială din partea Nunțiului Apostolic din Belgrad, pentru a participa la funeraliile ortodoxe ale regelui asasinat.
În anul 1937, episcopul Alojzije Stepinac a condus un pelerinaj croat în Țara Sfântă, pe atunci administrată de britanici. În 7 decembrie 1937, arhiepiscopul Anton Bauer a încetat din viață, iar Alojzije Stepinac a devenit arhiepiscop romano-catolic de Zagreb.
În acei ani, naționalismul găsea tot mai mulți adepți. ÎPS Alojzije Stepinac le-a spus tinerilor croați că dragostea față de propria lor națiune nu trebuie să îi transforme în fiare sălbatice.
ÎPS Alojzije Stepinac continua să pledeze, prin petiții, pentru mai multe drepturi naționale pentru croați. În 1939, a fost reorganizat Regatul Iugoslaviei și a fost creată Banovina Croației, care avea mai multă autonomie internă.
În 1940, Principele Paul, Regentul Iugoslaviei, a fost primit de arhiepiscopul Alojzije Stepinac în biserica Sfântul Marcu din Zagreb. Era un gest menit să contribuie la reconcilierea dintre sârbi și croați, în condițiile în care izbucnise Cel de-al Doilea Război Mondial. În 29 iunie 1940, Papa Pius al XII-lea a proclamat un an jubiliar, pentru a marca 1700 de ani de la creștinarea croaților. În acel an, în septembrie, ÎPS Alojzije Stepinac a decis să se alăture clasei a treia a Ordinului Franciscan.
Arhiepiscopul de Zagreb a încercat să prevină alunecarea unor tineri croați spre fascism, de aceea, el a vrut, fără succes, să unifice organizațiile catolice sub conducerea sa.
Anul 1941 a schimbat radical situația. În 25 martie 1941, Principele Paul a decis aderarea Iugoslaviei la Axa condusă de Berlin. Au urmat mari manifestații de protest la Belgrad, iar în 27 martie 1941, ofițeri sârbi pro-britanici au dat o lovitură de stat, l-au înlăturat de la conducere pe Principele Paul și l-au proclamat major pe Regele Petru al Iugoslaviei.
ÎPS Alojzije Stepinac le-a cerut preoților din arhidieceza sa să se roage pentru ca Iugoslavia și Croația să fie ferite de ororile războiului. Însă Adolf Hitler a decis să invadeze Iugoslavia.
Invazia nazistă a găsit societatea iugoslavă divizată profund. Hegemonia sârbească din perioada interbelică provocase resentimente profunde printre croați, astfel că unele unități militare iugoslave compuse din croați s-au revoltat. Mai mult, un general croat, instigat de naziști, a proclamat independența statului croat, iar liderul fasciștilor croați, Ante Pavelic, a fost chemat la Zagreb pentru a prelua puterea. Pentru a-și asigura sprijinul Italiei fasciste, un membru al Familiei Regale Italiene, Principele Aimone di Savoia, duce de Aosta, a fost proclamat Rege al Croației, sub numele de Tomislav al II-lea. Acest nume regal făcea referire la întemeietorul regatului medieval croat, Tomislav. Tomislav al II-lea nu a călcat niciodată în Croația, ci a organizat o cancelarie aulică în Roma, apoi a abdicat în 1943.
În aceste condiții, Biserica Catolică din Croația s-a văzut pusă în fața unei alegeri imposibile. Pe de o parte, exista hegemonia sârbească ce provocase, după unele surse, trecerea a 200.000 de croați, în perioada interbelică, la Biserica Ortodoxă Sârbă, cu speranța unei ascensiuni sociale mai ușoare. În Iugoslavia interbelică, Biserica Ortodoxă Sârbă primea de 14 ori mai mulți bani de la guvernul din Belgrad decât Biserica Catolică, deși ortodocșii erau cu doar șapte procente mai mulți decât catolicii. Pe de altă parte, erau fasciștii croați, care promiteau că vor respecta Biserica Catolică, în care vedeau drept un pilon al identității naționale. Astfel, arhiepiscopul Alojzije Stepinac a decis să susțină statul croat independent.
Guvernul condus de Ante Pavelic a promovat o serie de măsuri care erau pe placul arhiepiscopului Alojzije Stepinac. Așa au fost interzicerea pornografiei sau amendarea celor care înjurau. Însă primele zile ale dictaturii ustașe în Croația au însemnat și declanșarea unor orori care au cutremurat lumea. Este vorba de masacre îndreptate împotriva sârbilor, de persecutarea evreilor și a romilor, de înființarea de lagăre de concentrare și de convertiri forțate la catolicism. Arhiepiscopul de Zagreb a dat dovadă de naivitate politică. El credea că aceste orori sunt rodul unor excese individuale și că le poate limita, dacă le aduce la cunoștința lui Ante Pavelic.
Mai mult, Alojzije Stepinac le-a cerut preoților să accepte convertirile sub presiune la catolicism, dacă acestea puteau salva viața victimei; însă el le-a cerut în mod expres să permită victimelor convertirilor forțate să revină la credința lor inițială, imediat după trecerea pericolului. Relațiile sale cu Ante Pavelic s-au deteriorat rapid. Conducătorul ustaș, în cei patru ani în care a condus Croația, a trecut o singură dată pragul catedralei din Zagreb, iar arhiepiscopul Alojzije Stepinac a refuzat să îl întâmpine la ușă. Mai mult, arhiepiscopul de Zagreb a contribuit la salvarea a sute de evrei. De aceea, Ante Pavelic a cerut Vaticanului, în repetate rânduri, îndepărtarea din funcție a lui Alojzije Stepinac, însă Papa Pius al XII-lea a refuzat.
Un moment de cumpănă s-a produs în anul 1943. Fratele arhiepiscopului de Zagreb, Maksim Stepinac, a fost ucis de ustașii croați și de naziștii germani. În acea perioadă, Ante Pavelic încerca să creeze o Biserică Ortodoxă Croată, cu ajutorul unor preoți ruși anticomuniști.
Cu toate acestea, Alojzije Stepinac a rămas convis că, pentru Biserica Catolică, menținerea independenței Croației este cea mai bună soluție. El considera că cel mai mare pericol pentru Biserică este instaurarea comunismului.
Anul 1945 avea să aducă sfârșitul independenței Croației și venirea la putere a comuniștilor conduși de Josip Broz Tito. Acesta era croat de origine și l-a abordat pe arhiepiscopul Alojzije Stepinac, căruia i-a propus să rămână în funcție, cu condiția să rupă Biserica Catolică din Iugoslavia de Vatican. Arhiepiscopul Alojzije Stepinac a refuzat.
De aceea, comuniștii l-au arestat și i-au înscenat un proces care a fost criticat de lumea liberă. În urma acestui proces, arhiepiscopul Alojzije Stepinac a fost condamnat la 16 ani de închisoare. El a stat cinci ani după gratii. Condamnarea sa a fost criticată de clerul catolic american, iar în 1947, cei 75.000 de participanți la pelerinajul de la Marija Bistrica au adus cu ei portretele arhiepiscopului de Zagreb.
În condițiile rupturii dintre Josip Broz Tito și Iosif Stalin, dictatorul URSS, iugoslavii au cerut ajutorul Occidentului. Statele Unite ale Americii au condiționat acordarea de ajutoate financiare pentru Iugoslavia de eliberarea lui Alojzije Stepinac. Iosip Broz Tito a fost de acord și l-a lăsat pe arhiepiscopul de Zagreb să decidă dacă pleacă în Occident pentru totdeauna sau rămâne în domiciliu forțat în localitatea familiei sale, Krasic. Alojzije Stepinac a ales domiciliul forțat, unde i se permitea să oficieze liturghia.
Papa Pius al XII-lea l-a creat cardinal în 1953. Însă cardinalul Alojzije Stepinac nu a ajuns la ceremonia de la Roma, deoarece se temea că autoritățile iugoslave nu îl vor mai lăsa să se întoarcă în patrie. În 16 februarie 1960, cardinalul croat a încetat din viață. Cu permisiunea specială a lui Iosip Broz Tito, el a fost ănmormântat în catedrala din Zagreb.
Martiriul său a fost recunoscut oficial în anul 1997, iar Sfântul Papă Ioan-Paul al II-lea l-a beatificat în 1997. În anul 2020, cardinalul Francesco Monterisi, Marele Prior al Academiei Internaționale a Sfântului Mauritius, a așezat o placă memorială care îl omagiază pe Fericitul Alojzije Stepinac în biserica San Paolo alla Regola, care îi fusese atribuită acestuia de către Papa Pius al XII-lea.
Cardinalul Jozsef Mindszenty, omul care s-a opus cu egală forță nazismului și comunismului
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
