O femeie a încercat să scoată din țară 45 de flori de mină prin aeroportul din Cluj

0

Autoritățile din Aeroportul Cluj-Napoca au găsit în bagajele unei femei un număr de 45 de flori de mină care ar putea face parte din patrimoniul cultural naţional. Acestea au fost confiscate, urmând a li se stabili valoarea și proveniența.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj Napoca, împreună cu colegii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Cluj au făcut ieri o descoperire mai puţin obişnuită. Astfel, în bagajele unei femei au găsit nu mai puţin de 45 de flori de mină susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional.

În data de 11.01.2024, în jurul orei 17.35, poliţiştii de frontieră au fost solicitaţi de către ofiţerii de securitate care au sesizat faptul că, în bagajul de cală al unei persoane care călătorea cu un zbor cu destinaţie Marea Britanie, se află mai multe obiecte interzise.

Din verificări s-a constatat că bagajul aparţine unei femei, cetăţean român în vârstă de 56 de ani, originară din Tulcea.

La controlul efectuat împreună cu reprezentanţii autorităţii vamale s-au descoperit 45 bucăţi de flori de mină, de diferite mărimi, tipuri şi culori, suspectibile a fi specimene rare şi colecţii de mineralogie aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, pentru care persoana nu a putut prezenta certificatul de export temporar sau definitiv emis de Ministerul Culturii”, a transmis Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Persoana în cauză a declarat că florile de mină sunt bunuri personale şi intenţiona să le transporte în Marea Britanie unde locuieşte.

Întreaga cantitate de flori de mină a fost reţinută, urmând a fi stabilită valoarea şi provenienţa acestora.