O nouă creștere a numărului pacienților infectați cu coronavirus

0

Relaxarea măsurilor de distanțare socială are drept consecință creșterea numărului celor infectați cu coronavirus, internați și tratați în spitalele clujene. Pentru prima oară în ultimele zile, numărul celor infectați cu coronavirus a depășit pragul de 40 de persoane în județul Cluj.

Iată cifrele la zi:

➡️ 29 persoane se află în carantină

➡️ 1.722 persoane aflate în autoizolare la domiciliu

➡️ 43 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca

➡️ 7 persoane internate în ATI, din care 4 din județ

➡️ Total vindecați și externați 525, din care 423 din județul Cluj

➡️ Total decedați 25, din care 14 din județul Cluj.

Până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.290 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.419 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1318 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 187 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 153 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.393 de  persoane. Alte 95.506 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 496.408 de teste.

banner