Oana Murariu, USR: Plagiatul reprezintă infracțiune!

0

Deputatul Oana Murariu, președintele filialei clujene a USR, a analizat scandalurile de plagiat care au ținut trează opinia publică. Oana Murariu, de profesie avocat, este de părere că plagiatul este infracțiune. 

Ea a vorbit și despre acuzațiile de plagiat aduse ministrului de Interne, Lucian Bode. Acesta este, însă, doar unul dintre politicienii care au astfel de probleme, descoperiți de jurnalista Emilia Șercan. Existența plagiatului în cazul lui Lucian Bode a fost constatată de Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai.

Dincolo de aspectele etice, însă plagiatul este și o încălcare a dispozițiilor Legii 8/1996 referitoare la dreptul de proprietate intelectuală, mai spune Oana Murariu. Tocmai acesta este contextul în care Asociația VeDem Just a depus o plângere penală împotriva lui Lucian Bode.

De altfel, procesul penal reprezintă singura posibilitate prin care Lucian Bode poate rămâne fără titlul de doctor, pentru că toate celelalte acțiuni reglementate de lege au fost prescrise, mai spune deputatul Oana Murariu.

Cazul lui Lucian Bode nu este unul izolat. Chiar premierul Nicolae Ciucă este, de asemenea, acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat. Tocmai de aceea, există nevoia unor modificări legislative, mai spune Oana Murariu.

Ce fel de modificări, aflați din emisiunea România Via Cluj.