Dirijorul român Cristian Măcelaru va dirija Orchestra națională a Franței la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.
Ceremonia de deschidere este programată pentru data de 26 iulie, iar concertul inaugural al Orchestrei naționale al Franței va fi condus de Cristian Măcelaru.
“Niciodată nu am crezut în viaţă că voi avea această oportunitate. E un lucru foarte frumos pentru că este un eveniment în care cu toţii uităm parcă de lucrurile care ne separă şi ne aducem aminte de frumuseţea lucrurilor care ne ajută să venim împreună”, a spus dirijorul român la TVR Info.
“Dirijorul Cristian Măcelaru a debutat în calitate de dirijor în stagiunea 2010-2011 la pupitrul Orchestrei Simfonice din Philadelphia, aflându-se astazi în plină ascensiune și având deja colaborări cu orchestre cunoscute de peste Ocean și cu teatre lirice de renume. Dintre acestea menționăm Orchestrele din Baltimore, Dallas, San Diego, Pittsburgh, Chicago, Seattle, Toronto, Montreal și operele din Dallas, Houston. De asemenea are apariții alături de orchestrele din țară, fiind o prezență constantă în cadrul stagiunilor autohtone”, conform societateamuzicala.ro.
Spectacolul inaugural se va desfășura pe râul Sena, pe bordul a 85 de bărci. Ceremonia va dura trei ore și 45 de minute, iar sportivii vor defila peste 6 km. “Va fi cea mai mare producţie pe care am realizat-o vreodată în ce priveşte echipamentele şi resursele de difuzare”, a precizat Olympic Broadcasting Services.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: