Sfântul Părinte Papa Francisc i-a transmis o diplomă și o scrisoare de felicitare monseniorului Ioan Bota, prelat papal în cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Scrisoarea i-a fost trimisă cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Astfel, monseniorul Ioan Bota a devenit cel mai în vârstă prelat papal din România.
Cu același prilej, cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, i-a conferit Ordinul Preasfânta Treime, cea mai înaltă distincție a arhiepiscopiei greco-catolice. La rândul său, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, i-a conferit o diplomă de cinstire aleasă și i-a dăruit unul dintre pocalele liturgice folosit de Papa Francisc pentru consacrarea euharistiei, cu prilejul beatificării celor șapte episcopi greco-catolici martiri, la Blaj. De asemenea, mitropolitul ortodox al Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Andrei Andreicuț, i-a transmis felicitări prelatului papal.
La ceremonia organizată la Cluj, au luat parte președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, precum și autorități civile și reprezentanți ai clerului și credincioșilor. Ceremonia decorării monseniorului Ioan Bota a avut loc în Aula Cardinal Iuliu Hossu. Episcopul Florentin Crihălmeanu a afost unul dintre studenții profesorului Ioan Bota și a evocat anii studenției, când la catedră se afla preotul care a fost ridicat la rangul de prelat papal de către Sfântul Ioan-Paul al II-lea, în anul 2003.
Monseniorul Ioan Bota este una dintre cele mai interesante figuri din istoria Bisericii Greco-Catolice. El a fost, pe rând, ofițer combatant al Armatei Regale Române, prizonier de război, subdiacon, deținut politic în perioada regimului comunist, muncitor, profesor, preot și profesor universitar în cadrul Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai. După căderea comunismului, meritele sale ca ofițer pe Frontul de Est au fost recunoscute. Ioan Bota, care avea statutul de ofițer în rezervă, a fost avansat de mai multe ori, până când a devenit general-maior. În afară de decorația primită azi, el a mai fost decorat de mai multe ori, inclusiv cu Crucea Sfântul Iosif a Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: