În perioada 17-19 martie 2025, elevii claselor a VIII-a vor susține probele scrise în cadrul simulării examenului de Evaluarea Națională, sesiunea martie 2025. Din totalul celor 6.099 de elevi ai claselor a VIII-a, 3314 de elevi sunt din municipiul Cluj-Napoca.
La nivelul județului Cluj simularea examenului de Evaluare Națională se va desfășura în 112
unități de învățământ preuniversitar, dintre care 45 de unități de învățământ sunt din
municipiul Cluj-Napoca.
Rezultatele simulării vor fi comunicate, individual, elevilor, de către cadrele didactice
care predau la clasă, în data de 31 martie 2025.
Probele au început la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe centru de examen.
Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, începând din momentul în care
s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte. Toate sălile de
clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul simulării examenului de Evaluare
Națională 2025 sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și audio.
Elevii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de adaptări specifice tipului de
deficiență, conform prevederilor Procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de
egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de
neuro-dezvoltare, care susțin examenele naționale – sesiunea 2025.
Vezi și:
CNA cere TikTok să elimine postările care îndeamnă la violență împotriva membrilor BEC
Meteorologii au prelungit avertizările de ploi și vânt, în toată țara, până luni
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: