Pompierii clujeni intervin în zonele afectate de viituri din țară

0

Pompierii din Cluj au fost mobilizați pentru a sprijini operațiunile de intervenție în județele grav afectate de inundații din nord-estul României. În ultimele zile, România s-a aflat sub incidența codurilor de avertizare meteo și hidrologică, cu ploi abundente care au provocat inundații în mai multe zone ale țării.

Astfel, în urma măsurilor dispuse la nivel național, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență, forțe și mijloace din cadrul ISU Cluj au fost trimise în județele afectate din nord-estul țării.

Primele forțe au fost dislocate pe parcursul zilei de sâmbătă, 24 mai 2025, în județul Bacău. Ulterior, alți 10 pompieri clujeni au plecat ieri în misiune în județele Bacău, respectiv Botoșani.

Pe parcursul nopții, pompierii au intervenit în sprijinul echipajelor de la ISU Bacău, pentru a evacua apa care a inundat o gospodărie în localitatea Lunca Dochiei, comuna Urechești. De asemenea, colegii noștri se află încă de dimineață în localitatea Stroiești, comuna Lunca, alături de forțe din cadrul ISU Botoșani. Se intervine pentru evacuarea apei din aproximativ 20 de gospodării, evacuarea populației la nevoie, respectiv protejarea locuințelor prin dispunerea de saci de nisip.

Pompierii clujeni s-au deplasat în regiunea de nord-est a țării cu două autocamioane, patru motopompe și două autospeciale de serviciu, potrivit reprezentanților ISU Cluj.

Vezi și: Alertă meteo – Cod galben și portocaliu de ploi torențiale