Pr Mircea Marțian: În Joia Mare, Isus a fost abandonat de discipoli

0

Creștinii ortodocși și greco-catolici celebrează azi Joia Mare. Este vorba de o zi specială, în care credincioșii se pregătesc de Paște. Părintele Mircea Marțian, preot greco-catolic, din Parohia Andrei Mureșanu, a subliniat semnificațiile teologice ale acestei zile.

În primul rând, este vorba de instituirea Euharistiei, la Cina cea de Taină. Apoi, este vorba de instituirea preoției. Apostolii au fost primii hirotoniți, prin harul lui Dumnezeu, chiar dacă ei dormeau și chiar dacă ei l-au lăsat singur pe Mântuitorul Isus Cristos într-un cea de mare cumpănă.

Azi, ușile bisericilor sunt închise din cauza măsurilor de distanțare socială impuse de pandemia de coronavirus. Însă trăirea spirituală a acestei sărbători este intensă. Ce trebuie să facem, din punct de vedere spiritual, în Joia Mare, aflați de la părintele Mircea Marțian.

banner