Pr Mircea Marțian: Vinerea Mare, ziua în care Cristos este mort

0

Săptămâna Patimilor are o zi cu totul specială. Este vorba de Vinerea Mare, o zi aliturgică, în care creștinii comemorează moartea lui Isus Cristos, Mântuitorul, după cum explică părintele Mircea Marțian, de la Parohia Greco-Catolică Andrei Mureșanu din Cluj-Napoca.

Vinerea Mare este ziua în care nu este oficiată liturghia, pentru că liturghia este o celebrare a Învierii. Creștinii sunt chemați ca, în conștiințele lor, să își ceară iertare pentru păcatele lor, pentru că și păcatele lor contribuie la moartea Mântuitorului, a cărui Înviere va fi celebrată în curând. În acest an, creștinii participă la slujbele de Vinerea Mare prin intermediul transmisiunilor on-line, pentru că, din cauza măsurilor de distanțare socială impuse de pandemia de coronavirus, bisericile au ușile închise pentru credincioșii chemați să se unească în rugăciune.