După ce autoritățile locale au fost acuzate că au mărit capacitatea secțiilor de Covid “din pix“, pentru a evita atingerea pargului de 75% de ocupare a paturilor care atrăgea și închiderea școlilor și trecerea în online, prefectul de Cluj, Tasnadi Istvan, spune că măsura era una necesară, pentru pacienți. Mai mult, el spune că numărul de paturi va fi crescut atât cât va fi nevoie, pentru a putea prelua pacienții. Prefectul a declarat, în direct la Via Cluj tv, că închiderea școlilor nu ar trebui legată de gradul de ocupare din spitale, ci condiționată de situația epidemiologică punctuală din fiecare școală.
“Situația din spitale nu s-a ajustat niciodată după vreun anumit scenariu dorit sau nu în alte ramuri. (…) Această decizie a venit ca urmare a gradului mare de încărcare. Oricum, la începutul săptămânii am avut peste 80% grad de încărcare în spitale, motiv pentru care s-a decis mărirea capacității. Până marți inclusiv am avut aproximativ 700-750 de paturi, dacă le adunăm ATI-ul cu secțiile COVID, și s-a mărit la o capacitate de 1003-1011 ATI și secție Covid.
Totodată, această decizie a venit și pe fondul solicitării venite din partea Ministerului Sănătății minister care a solicitat managerilor respectiv Direcțiilor de Sănătate Publică ca în fiecare județ să avem cel puțin 20% paturi Covid din numărul total de paturi contractate cu CAS. Deci din numărul total de paturi care sunt în evidența CAS-ului și pentru care se fac decontări de la CAS, cel puțin 20% să fie destinate Covid-ului“, a explicat prefectul.
Capacitatea secțiilor Covid va fi mărită atât cât ca fi nevoie
“Dacă ieri am avut un grad de încărcare de 65,4%, astăzi avem peste %70. Deja avem o capacitate mărită de la o zi la alta de 5% aproximativ ceea ce înseamnă că în câteva zile este foarte posibil să se epuizeze și acest număr de paturi (…) Dacă vom ajunge în aceeași situație, în care am fost în cursul acestei săptămâni, la început, atunci evident că managerii spitalului, având la bază și obligația prevăzută de Ordinul Ministrului, vor avea obligația să crească din nou capacitatea, astfel încât să nu ajungem în situație de blocaje în ceea ce privește internarea pacienților“, a mai precizat prefectul Tasnadi.
Închiderea școlilor ar trebui decuplată de gradul de ocupare a paturilor Covid
“Există posibilitatea să avem 76%-80% în zi de joi, să închidem școlile, dar săptămâna următoare să ajungem iar într o situație critică de peste 80% și să mărim capacitatea ulterior trecerii în online“
“Școlile ar trebui oarecum decuplate de la de la acest sistem, de la gradul de ocupare, pentru că, în primul și în primul rând și prioritatea spitalelor este de a oferi șanse pacienților și paturi libere. Or, situația din școli cred că ar trebui să fie analizată din strict după criteriul epidemiologic și la nivelul fiecărei instituții de învățământ“, a mai spus prefectul.
Poți intra fără certificat verde în mall, daca mergi doar la supermarket
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea privind prelungirea stării de alertă. Restricțiile se mențin. Autoritățile renunță la referința de 1 la mie de locuitori, toate activitățile sunt permise cu 50% până la 3 la mie și peste trei la mie cu 30 la sută. “Nu se cere nici certificatul digital pentru a intra în mall-uri, dacă această intrare se face la un magazin alimentar de pildă, de exemplu Auchan și dacă se face culoar special pentru intrare și ieșire, atunci nu se va solicita certificatul verde. Însă pentru a intra în întreg mall-ul, la magazinele nealimentare, se va solicita pe mai departe”, a precizat prefectul de Cluj, Tasnadi Istvan.
Hotărârea de guvern va intra în vigoare de săptămâna viitoare.
“După cum știm, avem un număr foarte mare de teste, deci din perspectiva depistării în timp, eu sunt de părere că stăm bine. Partea mai puțin plăcută este că din numărul total de teste avem foarte multe pozitive, aproximativ 1.000, între 1.000 și 2.000 de infectări pe zi, în ultimele zile. Și atunci am putea spune că avem chiar și o rată mare de pozitivare raportându-ne la numărul total de teste efectuate în fiecare zi“, a mai spus prefectul Clujului.
NU SE ÎNCHID ȘCOLILE LA CLUJ, cel puțin săptămâna viitoare!
Rafila: Clujul, primul județ în care școlile ar putea trece în online
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: