Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au anunțat finalizarea lucrărilor la ”Instalația de uscare și valorificare a nămolului de la Stația de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) Cluj-Napoca”.
Această importantă lucrare, ce vizează valorificarea termică a nămolului de exploatare, a fost finalizată în cadrul proiectului major POIM/PDD în valoare de 404 milioane Euro, atras și derulat de Compania de Apă “Someș” S.A. operator regional în cadrul căruia forul administrativ județean deține calitatea de acționar majoritar.
În valoare de 97 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, investiția reprezintă o premieră națională, fiind prima instalație din țară cu această tehnologie. Instalația prelucrează atât nămolurile provenite de la stația din Cluj-Napoca, cât și cele provenite de la celelalte 6 stații de epurare gestionate de CASSA, capacitatea de procesare fiind de cca. 40.000 de tone de nămol anual.
Instalația de la Stația de Epurare Cluj-Napoca este prima cu această tehnologie din România. Prin acest procedeu ultramodern, nămolul umed rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate este uscat termic și, apoi, este peletizat. Devenit, astfel, un combustibil solid, acesta este refolosit pentru tratarea termică a unei noi tranșe de nămol, reușindu-se astfel aplicarea principiilor economiei circulare. În acest fel se rezolvă inclusiv problema depozitării unor cantități semnificative de nămol, investiția contribuind esențial și la reducerea amprentei de carbon.
Vezi și:
Eveniment de business networking dedicat antreprenorilor, la Cluj
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: