Premierul Cîțu: „Astăzi depășim 3,5 milioane de vaccinați”! LIBER la vaccinare fără programare în toate centrele MApN

0
Florin Citu la Cluj

Premierul Florin Cîțu a anunțat că România depășește 3,5 milioane de persoane vaccinate, astăzi, 7 mai 2021, iar ținta până în 1 iunie e 5 milioane.

Florin Citu la Cluj

Joi s-a depășit 100.000 de vaccinari pe zi iar dacă lucrurile continuă în același ritm, e posibil ca pragul să fie depășit.

„Astăzi depășim 3,5 milioane persoane vaccinate în România, cu o doză sau două (…). V-am spus, dacă aș putea, m-aș mai vaccina o dată. Rock on, Romania! Suntem din ce în ce mai aproape de revenirea la normalitate!”, a spus Florin Cîțu.

Vaccinare fără programare în centrele MApN

Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția medicală, extinde modalitatea de vaccinare, fără programare prealabilă în platforma electronică, în toate spitalele militare din țară, începând de sâmbătă, 8 mai.

Astfel, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta, începând de sâmbătă, 8 mai, direct la centrele de vaccinare care funcționează în cele 11 spitale militare ale Ministerului Apărării Naționale, din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze fără programare, se va putea prezenta la aceleași centre, după ora 14.00 și până la terminarea programului normal de lucru, în vederea administrării dozelor de vaccin.

Imunizarea efectivă și timpul de așteptare al persoanelor care nu sunt programate pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate prin platformă la vaccinare în acel centru, care vor avea prioritate. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.

Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

În același timp, maratonul vaccinării continuă în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, până marţi, 11 mai, populația generală care dorește să se vaccineze putându-se prezenta în aceste centre, la orice oră, fără o programare prealabilă.

banner