Conducătorul „Șepcilor Roșii”, Radu Constantea, le-a transmis susținătorilor lui „U” Cluj că nu a fost luată în discuție nici plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău, nici pe cea a vedetelor formației, după cum este vehiculat în presă în ultima vreme.
„Eu sunt cel care l-am propus și susținut pe domnul Ioan Ovidiu Sabău în funcția de manager sportiv, când am început acest proiect din Liga a 4-a, dar și în cele două mandate ulterioare de antrenor principal.
Domnul Ioan Ovidiu Sabău a semnat în august 2023 un contract pe două sezoane, așa că nu s-a pus în această primăvară problema prelungirii contractului, acesta fiind valabil până în 2025.
FC Universitatea Cluj nu a negociat cu niciun antrenor. Nu s-a pus niciodată problema rezilierii contractului domnului Ioan Ovidiu Sabău. Nu a existat o audiență a domnului Ioan Ovidiu Sabău la Primăria Cluj-Napoca.
Strategia FC Universitatea Cluj se stabilește în birourile clubului din 2016, de când mi-am asumat conducerea și parcursul acestui proiect. La ora actuală, clubul este exact acolo unde ne-am propus în 2016: în Liga 1, cu o stabilitate financiară care nu a fost întotdeauna o normalitate în ultimele două decenii, cu o imagine bună în fotbal, cu o susținere substanțială din partea mediului de business și a comunității și cu potențial de progres.
Am fost și suntem deschiși la sfaturi și sugestii din partea oricărei persoane care vrea binele lui U, dar, atâta timp cât voi reprezenta FC Universitatea Cluj, nu primim și nu executăm ordine”, a transmis oficialul alb-negrilor.
Ce se întâmplă cu veteranii Alex Chipciu și Dan Nistor
Vizavi de eventuale plecări, mai ales că și astăzi Gigi Becali a lansat în spațiul public ideea de a-l transfera pe căpitanul clujenilor, Alexandru Chipciu la noua campioană a României, Radu Constantea a ținut să lămurească situația.
Atât Alex Chipciu, cât și Dan Nistor, ale căror nume a fost vehiculate în ultimele zile pe tot felul de “liste cu plecări”, sunt, alături de ceilalți jucători, parte din parcursul bun pe care l-am avut în primii doi ani de Liga 1 și trebuie tratați cu mai mult respect, pe care și l-au câștigat pe teren.
Nu am auzit pe nimeni în cadrul clubului să propună rezilierea unor contracte care sunt valabile și în sezonul viitor.
Celor cărora au aruncat informații false în mass-media în ultimele zile le spun ce le-am mai spus și acum câțiva ani: ar trebui să iasă din umbră și, dacă au un proiect mai bun pentru U decât cel actual, să și-l asume și să îl prezinte public”, a mai declarat oficialul Universității Cluj.
„U” Cluj se pregătește pentru barajul de Conference League
„U” Cluj așteaptă să vadă cu cine joacă barajul de Conference League, după ce a încheiat sezonul pe locul 10 în L1. N-a avut probleme niciun moment în zona retrogradării, la al 2-lea sezon de la revenirea pe prima scenă, a bifat semifinalele Cupei României, are aspirații de mai bine.
Dacă Oțelul Galați va cuceri miercuri Cupa României la Sibiu, în finala cu Corvinul Hunedoara, atunci “Șepcile roșii” vor juca cu ocupanta locului 3 din play-off pentru un loc în preliminariile Conference League, potrivit gsp.ro.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: