Prima demisie din Guvernul PNL-PSD-UMDR: Florin Roman părăsește postul de ministru al Cercetării și Digitalizării

0

Guvernul condus de Nicolae Ciucă se confruntă cu prima demisie. Este vorba de reprezentantul PNL, Florin Roman, care ocupa postul de ministru al Cercetării și Digitalizării. El a decis să se retragă din Executiv după ce a fost acuzat de plagiat și de minciuni în CV. Florin Roman a menționat, printre altele, că ar fi terminat cursurile Universității Babeș-Bolyai, însă rectorul acesteia a negat faptul că ministrul demisionar ar fi absolvit cursurile la prestigioasa universitate clujeană.

„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului. Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem în instanță. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict. În rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” în regim de monopol la digitalizare, vă spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit sa ma acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijențe din CV. Plec din funcția de ministru cu fruntea sus! Așa sa îmi ajute Dumnezeu!”, a menționat, pe Facebook, Florin Roman.

Dacian Cioloș i-a dat răspunsul tot pe Facebook: ”Florin Roman nu este o victimă. Florin Roman este un exponent al clasei politice românești care a distrus ce avea România mai bun. Oamenii ca el, care nu aveau calificările necesare, care au mințit și au făcut din impostură o valoare supremă, i-au îndepărtat pe cei competenți și cinstiți din politică. Demisia lui e un act necesar pe care mulți alți colegi de-ai lui ar trebui să-l urmeze.

Faptul că e supărat pe mine că l-am demascat e dovada că acești oameni nu mai trebuie păstrați în politică. Amenințarea cu tribunalul e și ea ridicolă și nu mă impresionează. Știu că cei ca el se tem de justiție și cred că prezența în sala de judecată le dă palpitații. Drum bun, domnule Florin Roman, și sper ca și ceilalți colegi de aceeași factură ca dumneavoastră să vă însoțească pe drumul demisiei”.
La rândul său, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că va semna decretul prin care va constata demisia lui Florin Roman. Ministerul va fi condus interimar de Virgil Popescu, ministrul Energiei.
În acest context, PNL caută un înlocuitor pentru Florin Roman. În condiții normale, cel mai potrivit succesor ar fi deputatul clujean Sabin Sărmaș, care a condus Agenția pentru Digitalizarea României. Însă, la alegerile interne din PNL, Sabin Sărmaș l-a susținut pe Ludovic Orban, în defavoarea actualului președinte al partidului, Florin Cîțu.