Proiecție documentar despre Revoluția din 1989 la Cluj-Napoca: „Împotriva propriului oraș” revine pe ecran

0

Proiecția documentarului „Împotriva propriului oraș. 21 decembrie 1989 în Cluj-Napoca” va avea loc pe 21 aprilie 2026, la Cinema Dacia din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Institutul de Istorie Orală al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”.

În urma interesului ridicat al publicului, prima parte a documentarului va fi reluată de la ora 15:00, iar partea a doua va începe la ora 17:00. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul va continua cu o dezbatere dedicată momentelor dramatice din decembrie 1989 petrecute pe străzile Clujului. Printre invitații speciali se numără jurnalistul și producătorul TVR Răzvan Butaru, coautor al seriei „1989 – Decembrie Roșu”, precum și generalul magistrat Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare, cunoscut pentru implicarea în „Dosarul Revoluției”.

Documentarul, realizat de dr. Adrian Boda în colaborare cu RAW Productions, analizează reacția structurilor de forță în timpul evenimentelor din 21 decembrie 1989. Filmul aduce în prim-plan mărturii ale cadrelor din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, completate de documente de arhivă și imagini audio-video din acea perioadă.

Prima parte a producției urmărește modul în care autoritățile locale au reacționat în contextul revoltei de la Timișoara și al protestelor declanșate la Cluj-Napoca, inclusiv acțiunile muncitorilor de la CUG și ale grupului coordonat de Călin Nemeș. Filmul analizează și incidentele din Piața Libertății.

Partea a doua a documentarului se concentrează pe principalele puncte de conflict din oraș, precum zona Astoria-Metropol, Calea Moților – Fabrica de Bere și Piața Mărăști, oferind o perspectivă detaliată asupra represiunii din acele zile.

Vezi și:

Studiu: ChatGPT și Gemini pot da diagnostice greșite în peste 40% din cazuri – riscurile utilizării AI în medicină


banner