Proprietarii de drone care ignoră interdicțiile de zbor, luați în colimator de autorități

0

Proprietarii de drone care ignoră interdicțiile de zbor (zone de excludere) au fost luați în colimator de autorități, care pregătesc modificarea legislației astfel încât utilizatorii să poată fi mai ușor identificați și trași la răspundere, a declarat directorul general al Aeroportului Internațional “Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, într-un interviu acordat Via Cluj TV.

“Dronele pot reprezenta un pericol pentru traficul aerian dacă sunt ridicate în perimetrul aeroportului sau pe direcția de zbor. A fost o ședință la Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, la care au participat aeroporturile, companiile aeriene, Serviciul Român de Informații, STS, MApN, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, toți cei care au atribuții, reprezentanții de la Poliție, Jandarmerie.

Incidente cu drone

S-au analizat situații concrete, o să facem un grup de lucru, vor fi propuneri de îmbunătățire a legislației și, ce este foarte important, toți, inclusiv aeroporturile, vom demara o campanie de conștientizare.

Îi rugăm pe toți proprietarii de drone să respecte zonele unde sunt interdicții, sunt și teribiliști care lansează drone în zona aeroporturilor dar acest teribilism poate duce la un incident de aviație.

În ianuarie vom face sesiuni de instruire împreună cu autoritatea aeronautică, atribuțiile de verificare și sancționare pe această linie le au Poliția Română, Jandarmeria dar și Poliția locală”, a declarat David Ciceo.

Directorul Aeroportului Cluj a spus că în ultimii doi ani au fost câteva incidente provocate de drone la Aeroportul Otopeni precum și la cel din Cluj.

“La Aeroportul Cluj a fost un caz cu o dronă în perimetrul aeroportului. Din păcate, în cazul aerorturilor este posibil să fim nevoiți să închidem traficul aerian dacă o dronă îl pune în pericol. Noi am fi nevoiți să închidem timp de o oră, dacă o dronă neautorizată ar survola zona”, a precizat David Ciceo.

Amendă sau chiar dosar penal

Cei care ridică drone în zone de excludere riscă nu doar amendă, ci și dosar penal, pentru că fapta reprezintă o infracțiune, potrivit Codului Aerian.

“Există radare care identifică dronele, inclusiv seria, Autoritatea Aeronautică Civilă dispune de un asemenea sistem, dar este nevoie de o îmbunătățire legislativă astfel încât să dispună de mai multe informații despre identitatea proprietarului sau a utilizatorului”, a precizat David Ciceo.

Directorul general al Aeroportului Cluj mai spune că unii proprietari modifică softul care limitează posibilitatea ridicării dronelor în zonele de excludere, aspect care va fi avut în vedere de autoritățile care lucrează la modificarea legislației.