Rectorul UMF, Anca Buzoianu, s-a vaccinat: ”Mă vaccinez, deci exist!”

0

Doamna rector a Universității de Medicină din Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Anca Buzoianu s-a vaccinat anti COVID-19, așa cum a declarat public chiar la Via Cluj TV.

Rectorul UMF Clu, a postat pe pagina sa de socializare o fotografie cu dovada vaccinării anti-COVID, alături de un mesaj motivaţional.

„Parafrazându-l pe Descartes: Mă vaccinez, deci gândesc, gândesc, deci exist”, a scris rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, sub fotografia de la vaccinare.

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost activ implicată de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, prin campania „Spun DA pentru vaccinare!”. Printr-un video ea îndeamnă nu doar studenţii, dar şi populaţia să ia parte la lupta împotriva noului coronavirus prin respectarea măsurilor antiepidemice, dar şi prin metoda vaccinării.

Reprezentanții UMF au anunțat că peste 90% dintre studenții mediciniști s-au vaccinat deja.

Mai mult decât atât, aseară a avut loc webinarul “Ma vaccinez, deci exist! “ destinat studenților UMF români și internaționali, care a avut o audiență record, anunță reprezentanții UMF.
”Au fost puse zeci de întrebări, iar interesul studenților noștri a fost remarcabil. Mulțumim specialiștilor care au participat, conf. dr. Mihaela Lupșe și prof. dr. Sorin Man, doamnei prorector prof. dr. Carmen Mihu precum și doamnelor decan prof. dr. Soimita Suciu si prof. dr. Gianina Crișan, domnului decan conf. dr. Cristian Dinu. Ca să îl parafrazăm pe Renee Descartes ” Mă vaccinez, deci gândesc, gândesc, deci exist!”, a scris pe Facebook prof. Anca Buzoianu.

banner