Richard Clayderman revine în România – Concert extraordinar la BT Arena

1

Richard Clayderman, celebrul pianist francez supranumit „The Prince of Romance”, va susține un concert de excepție pe 29 martie 2025 la BT Arena din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30. Evenimentul face parte din turneul său special „Forever Love”, un omagiu adus femeii și emoțiilor pure.

Cu o carieră impresionantă și peste 90 de milioane de albume vândute la nivel mondial, Richard Clayderman deține un record Guinness World Records pentru titlul de „cel mai de succes pianist din toate timpurile”. Cunoscut pentru interpretarea iconică a piesei „Ballade pour Adeline”, care a vândut peste 22 de milioane de exemplare, artistul creează o atmosferă unică la fiecare concert, transformând fiecare notă într-o emoție profundă.

Richard Clayderman acompaniat de Filarmonica „George Enescu” din Botoșani

Pentru un plus de spectaculozitate și rafinament muzical, Richard Clayderman va fi acompaniat de Filarmonica „George Enescu” din Botoșani. Această colaborare de excepție va oferi publicului o experiență muzicală desăvârșită, marcând un moment de neuitat pentru toți iubitorii de muzică clasică și romantică.

Concert la București înainte de Cluj-Napoca

Înainte de spectacolul de la Cluj-Napoca, artistul va concerta și în București, la Sala Palatului, pe 25 martie. Organizatorii promit un eveniment unic, încărcat de emoție și eleganță, care va impresiona publicul român.

„Suntem onorați să îl avem din nou în România pe Richard Clayderman, un artist care a emoționat generații întregi prin muzica sa inconfundabilă. Spectacolele din București și Cluj-Napoca vor fi cu adevărat speciale, mai ales datorită colaborării cu Filarmonica „George Enescu” din Botoșani, care va aduce o profunzime și o eleganță aparte fiecărui moment muzical. Publicul va avea parte de o experiență unică, un adevărat omagiu adus iubirii și sensibilității”, a declarat Radu Groza, organizatorul evenimentului.

Biletele sunt disponibile acum

Fanii care doresc să participe la acest eveniment de excepție își pot achiziționa biletele de pe platforma entertix.ro. Având în vedere popularitatea artistului și interesul ridicat al publicului, se recomandă rezervarea biletelor din timp.

Vezi și: Rezultate alegeri Germania: Creștin-democrații CDU/CSU au câștigat scrutinul