România, dezbinată înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale – Află cum putem discuta pentru a rămâne pe drumul european

2

Succesul candidatului extremist Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale a lăsat imaginea unei Românii împărțite în două: una pro-europeană, pro-NATO, reprezentată de Elena Lasconi, care nu s-ar putea imagina cu un președinte simpatizant Vladimir Putin, care copiază discursul legionarilor din secolul trecut, și România celor dezamăgiți de o clasă politică deconectată de nevoile și grijile lor, care își pune speranța tocmai în discursul cu accente mistice al lui Călin Georgescu.

Cu câteva zile doar înaintea unui tur 2 încărcat cu semnificația unei alegeri între Vest și Est, nevoia de a discuta cu cei din partea cealaltă, de a ne suna apropiații și a-i convinge să voteze cum trebuie pare imperativă. Construirea de punți între cele două Românii „e o luptă de lungă durată”, crede Cristina Petrescu-Ghenea, psihoterapeută de cuplu și familie.

De unde începem discuția cu un apropiat care rezonează cu discursul suveranist? Ce facem când dovezile pe care le aducem în discuție sunt respinse drept propagandă? Cum putem ajunge la un teren comun de discuție, când diferențele de viziune sunt atât de mari? Sunt câteva dintre întrebările cărora le puteți găsi răspuns în interviul publicat de cei de la PressOne.

„Zilele acestea, decidem ce soartă o să aibă familia noastră, a tuturor românilor. Avem de ales între protecția oferită de NATO și războiul lui Putin. Avem de ales între bunăstarea și libera circulație oferite de Uniunea Europeană și sărăcia și zgomotul tancurilor care vin de la Kremlin.” a declarat Elena Lasconi

CMF: 31240009

Vezi și:

Departamentul de Stat al SUA: Suntem îngrijorați de implicarea Rusiei în campania lui Călin Georgescu

Marcel Ciolacu a declarat că o susține pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale

banner