ȘOC și GROAZĂ pentru românii 65+ din cauza proiectului “VACANȚA MARE” atribuit Institutului “Matei Balş”

0

În ultimele două zile, la Avocatul Poporului s-au primit sute de petiții, în care persoane în vârstă își exprimă temerea în legătură cu așa-zisele planuri și declarații ale unor oficialități din statul român privind îndepărtarea persoanelor de peste 65 de ani din familiile lor și din locuințele lor.

Planul, intitulat sinistru – “VACANTA MARE” aparține Institutului “Matei Balş”. Documentul publicat de presa centrală prevede separarea românilor care au împlinit 65 de ani de familiile lor pentru o perioadă de 3 luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40-65 de ani, “în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.

Proiectul a fost respins de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Avocatul Poporului solicită autorităților să liniștească populația și să dea asigurări că măsuri precum cele vehiculate în spațiul public referitoare la persoanele de peste 65 de ani nu vor fi adoptate în România.

“Avocatul Poporului solicită Președintelui României, Premierului și Grupului de Comunicare Strategică să liniștească populația și să dea asigurări că adoptarea unor astfel de măsuri de tip totalitarist nu vor fi niciodată o opțiune în România”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.