Swimathon sau cum să înoți pentru a susține proiecte caritabile

1

Aproximativ 50 de concurenți participă la Swimathon Cluj. Este vorba de un eveniment deopotrivă sportiv și caritabil, găzduit de complexul de natație al Universității Babeș-Bolyai. În cadrul acestui eveniment sunt adunate fonduri pentru a sprijini diferite proiecte inițiate de organizații neguvernamentale din Cluj.

Membrii și susținătorii unora dintre cele mai importante organizații neguvernamentale din Cluj s-au strâns la piscina olimpică acoperită din Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu. Zeci de voluntari s-au oferit să înoate, iar susținătorii lor donează o sumă de bani pentru fiecare lungime de bazin, pentru a susține unul sau altul dintre proiectele organizațiilor neguvernamentale.

Printre proiecte se numără și susținerea unei grădinițe destinate copiilor cu nevoi speciale, construirea unor case pentru familiile sărace din Jucu, dar și proiecte dedicate celor bolnavi.

Swimathon Cluj este organizat de Fundația Comunitară Cluj. Evenimentul a contribuit în edițiile precedente la strângerea a 600.000 de lei, cu care au fost susținute 76 de proiecte locale.