Conferința „The Dietitian 2024” – Ediția a II-a: Evoluția profesională a dieteticianului: de la practica clinică la succesul antreprenorial, reunește la Cluj în 7-8 Noiembrie 2024 dieteticieni din întreaga țară. Evenimentul este organizat de către Asociația Dieteticienilor din România, în colaborare cu Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din județul Cluj.
Cea de-a doua ediție a Conferinței The Dietitian, cu tema „Evoluția profesională a
dieteticianului: de la practica clinică la succesul antreprenorial”, este dedicată
dieteticienilor și profesioniștilor din domeniul sănătății care doresc să își dezvolte
competențele profesionale și să își exploreze potențialul antreprenorial.
Pe parcursul celor două zile, peste 200 de participanți vor beneficia de un program academic vast, incluzând sesiuni plenare, workshopuri interactive și ocazii valoroase de networking. La eveniment sunt așteptați nu doar profesioniști din domeniul nutriției și dieteticii, ci și experți din domenii conexe, precum juridic, educație antreprenorială, antreprenori de succes în nutriție și dietetică, precum și specialiști în scrierea și gestionarea proiectelor europene.
„Această conferință nu este doar un loc de învățare, ci și un spațiu în care ideile prind viață și se construiesc relații profesionale de durată. Ne dorim ca toți participanții să plece de la
acest eveniment nu doar cu noi cunoștințe și competențe, ci și cu inspirația de a-și dezvolta
cariera și de a contribui activ la sănătatea și bunăstarea comunității.” a declarat Dr. Laura Gavrilaș, nutriționist-dietetician autorizat.
Pentru mai multe detalii despre eveniment și pentru achiziționarea biletelor, puteți să
accesați site-ul oficial.
Vezi și:
Lucrările unui pictor român, printre cele mai scumpe lucrări de artă ultra-contemporană la nivel mondial
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: