Transport modern pentru elevii din județul Cluj – au fost achiziționate 25 de microbuze școlare electrice

1

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul având ca obiect furnizarea a 25 de microbuze electrice pentru elevii clujeni. Investiția este finanțată prin fonduri guvernamentale nerambursabile, gestionate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Microbuzele achiziționate sunt electrice și prietenoase cu mediul și au o capacitate de 16+1 locuri, dintre care unul pentru persoane cu dizabilități. Totodată, acestea sunt prevăzute cu facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă și beneficiază, printre altele, de tehnologii de siguranță modernă care oferă asistență șoferului pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere.

 Semnarea contractului constituie un pas extrem de important în efortul nostru de a asigura copiilor din județ un transport școlar modern și sigur. În acest moment avem încheiate ambele contracte prin intermediul cărora nu mai puțin de 59 de microbuze vor ajunge, în cel mai scurt timp posibil, în comunele clujene.” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Pe lângă aceste 25 de autovehicule, printr-un alt proiect al Consiliului Județean Cluj, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vor mai ajunge în unitățile administrativ-teritoriale alte 34 de mijloace de transport.

Vezi și:

După amenzile Primăriei Cluj-Napoca pentru toaletarea excesivă a arborilor, noi copaci măcelăriți apar în Zorilor

Vești bune pentru șoferii din Cluj – Cum poți obține un loc de parcare mai ușor?