Trenurile Intercity revin pe Căile Ferate Române din luna decembrie a anului 2022. După opt ani de pauză, acestea vor îmbunătăți timpul de călătorie pe mai multe rute des frecventate din țară, printre care și București Nord – Cluj-Napoca, rută pe care timpul de circulație va fi redus cu 26 de minute față de cel din prezent.
Pe ruta București Nord – Cluj-Napoca vor fi două trenuri noi, Intercity 531. Trenul va pleca din București Nord la ora 13:20 și va ajunge la Cluj-Napoca la 21:49, după o călătorie de opt ore și 29 de minute, iar Intercity 532 pleacă la 8:10 din Cluj-Napoca și ajunge în București Nord la 16:51, după o călătorie de opt ore și 41 de minute.
Alte rute pe care vor circula trenurile Intercity
Pe ruta București-Suceava și retur vor circula trenurile IC 551 și IC 552. IC 551 cu plecare din București la 17:23, iar IC 552 cu plecare din Suceava la 5:45.
Două perechi de trenuri pe ruta București-Constanța și retur pleacă din București Nord la 9:30 și ajunge la Constanța la 11:30, după doua ore. Trenurile sunt: IC 538 și IC 536.
Noile trenuri nu au toate dotările necesare
Noile trenuri nu vor respecta o condiție obligatorie prezentă într-un ordin semnat în luna februarie de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, conform declarațiilor făcute de Club Feroviar.
Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 134 din 9 februarie 2022 actualizează OMT 1816 din 2005 și prezintă scopul ”definirii trenurilor de călători în funcție de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători”.
În trenurile Intercity sunt obligatorii următoarele aspecte: spații speciale pentru bagaj voluminos, climatizare, Prize 230 V/50 Hz, conexiune internet, toalete ecologice, servicii de alimentație publică, supraveghere video, sistem de blocare automată a ușilor de acces în timpul mersului, precum și de către personalul de tren pe durata staționării, asistență și informare din partea personalului de tren și transportul bicicletelor.
Problemele apar în ceea ce privește conexiunea la internet și serviciile de alimentație publică, iar spațiile destinate bicicletelor vor fi obligatorii abia după data de 7 iunie 2025.
Articol scris de Denisa Davidaș
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: